Umanii este al treilea roman scris de Matt Haig pe care l-am citit, dupa Cum sa opresti timpul si Biblioteca de la miezul noptii. O a treia carte care, de aceasta data, este una mai seaca, dar in acelasi timp profunda.

Povestea cartii este simpla: un extraterestru necunoscut (nu are un nume) este trimis pe Pamant pentru a impiedica o descoperire matematica. Profesorul care facuse acea descoperire, Andrew Martin, este omorat, extraterestrul preluand corpul acestuia. Corpul nu inseamna, insa, si memoria, drept urmare el urma sa joace rolul de Andrew Martin fara amintirile acestuia.

Scopul oficial al noului Andrew era sa stearga toate celelalte urme pe care profesorul le lasase. Omenirea nu era oficial pregatita, psihologic vorbind, pentru acea descoperire.

Cu riscul de a face spoiler, desi nu despre spoiler este vorba intr-o astfel de carte, Andrew renunta la nemurire, la statutul sau de extraterestru, acceptand sa ramana om de dragul oamenilor, de dragul sentimentelor pur umane, pe care rasa sa extraterestra nu le avea. O poveste tip Luceafarul, ca sa zic asa, in care din iubire (vedeti voi exact ce iubire) un nemuritor accepta sa devina muritor.

Prima idee de baza a cartii, de a descrie umanitatea prin intermediul unui neom, este buna. A doua idee de baza, al doilea pilon, este superioritatea matematicii in dauna tuturor celorlalte stiinte. O carte scrisa, aparent, de un matematician nefericit, care vrea sa arate cat de superior, dar nefericit este el; o ipoteza falsa, omul este jurnalist, avand la baza studii de engleza si istorie. Fix din acest mie mi se pare ca a scris in mod intentionat cartea aceasta intr-un stil foarte sec, a vrut sa arate, in felul sau, cat de seaca si lipsita de sentimente este matematica.

Matematica e frumoasa, numerele prime (cele care se divid, se impart exact, doar cu 1 si cu ele insele) sunt fascinante. Oare asa sa fie?

Chestia asta mi-a adus aminte de o intamplare reala din liceu. O profa de engleza (mie mi se schimbau constant profesorii), la prima ei ora (a X-a sau a XI-a) incepe sa ne vorbeasca despre utilitatea orei pe care o preda. Ne-a spus clar: Nu o sa va spun ce frumoasa este engleza; evident ca pentru mine e frumoasa, ca altfel nu as fi ales-o. La fel cum e superba geografia pentru un profesor de geografie si e fascinanta istoria pentru un profesor de istorie.

Am citat din memorie, evident. Insa citatul este cat se poate de adevarat. Frumusetea este doar in ochii cititorului, ca sa zic asa. Mie nu mi se pare nimic fascinant la numerele prime, iar matematica, cel putin aia invatata de mine, mi se pare seaca si utila doar pana la un punct. Este utila in mod efectiv cam pana pe la clasa a V-a, maximum a VI-a. Analiza matematica, geometria in spatiu, toate sunt utile doar pentru cei care urmeaza o cariera in domeniu. In viata de zi cu zi nu iti trebuie toate chestiile alea. Si, din pacate sau din fericire, nici macar numerele prime nu va sunt utile in viata de zi cu zi. Nu iti va creste salariul daca stii primele 10 numere prime.

Exact din aceste motive mi s-ar parea interesanta opinia unui matematician, as vrea sa aud cum vede aceasta carte un profesor de matematica. Pronosticurile mele sunt: fie va zice ca e inutila, ca matematica e utila, insa aceasta carte nu a adus nimic bun, nimic nou, fie va fi fascinat de ea. Cumva, nu cred ca vreun matematician ar putea fi complet neutru. Nu stiu, asa vad EU lucrurile.

In final, trebuie sa mai semnalez un lucru: cat de mult ati aprecia un Andrew Martin, daca ar fi langa voi? L-ati accepta pur si simplu in viata voastra, chiar daca stiti ca a luat locul omului Andrew Martin? Ma rog, prima intrebare este daca l-ati crede, caci eu nu cred ca as face-o.

Nu pot incheia, insa, fara sa va spun ca Biblioteca de la miezul noptii este o bijuterie, o carte extraordinara, despre care, dupa ce am citit Umanii, nu pot spune decat ca ma mir ca are acelasi autor cu aceasta despre care scriu. Adica nu spun ca un autor trebuie sa scrie doar carti bune, fiecare dintre noi avem zile mai bune si zile mai putin bune, indiferent de domeniul in care activam; ideea este, insa, alta: STILUL mi se pare COMPLET diferit. John Grisham, de pilda, are acelasi stil, la fel si Dan Brown. Aici vorbim despre 2 stiluri FUNDAMENTAL diferite.

Eu va recomand sa cititi Umanii si sa va convingeti singuri daca este o carte buna, fascinanta, cum o vad unii, ori una seaca, precum o vad eu. Fascinant de seaca ar putea fi termen indeajuns de dubios si de cuprinzator pentru cartea Umanii.

Umanii de Matt Haig a aparut la Editura Nemira si mai poate fi comandata DOAR de pe Elefant (versiunea in engleza), Libris (versiunea electronica),