Toti diavolii sunt aici este volumul numarul 16 al seriei care-l are in prim-plan pe detectivul Armand Gamache. De obicei nu citesc o serie incepand cu  volumul 16, dar aici, cumva, nu am avut de ales.

Pe scurt de tot, Toti diavolii sunt aici ne arata cum poate fi prins cineva pe baza mirosului. Ma rog, il prinzi, iti dai seama cine a fost acolo, dar nu iti dai seama de ce. E un element important, esential as zice, dar nu este singurul.

Nu stiu istoricul detectivului Gamache si al familiei lui, nu stiu cum s-a ajuns aici, insa nu pot fi altfel decat impresionat de ideea in sine: el nu era in misiune, el era acolo pe cont propriu, persoana privata, si totusi el (si nu politia franceza) reuseste sa descalceasca itele unei afaceri foarte importante, cu repercusiuni foarte grave asupra intregii lumi.

Gamache este, la propriu, ajutat de toata familia, insa acest lucru inseamna si ca toata familia lui este pusa in pericol. Cine sunt victimele (un mort si un grav ranit), ce legatura de rudenie au ele cu Gamache, cu ce se ocupa marea companie si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Pentru mine, Toti diavolii sunt aici a reusit sa-mi reaminteasca de Paris. Multe dintre acele locuri le stiam, fusesem in ele, Place de la Concorde de pilda, in altele doar imi imaginam cum ar putea fi.

Legat de Paris si ce inseamna el pentru mine, nu a insemnat si nu va insemna niciodata Orasul Iubirii, insa inca de cand am fost eu acolo, in 2008, Parisul inseamna pentru mine Orasul Parfumurilor, Orasul Mirosurilor. Nu stiu de ce, poate e doar o senzatie psihologica, insa in Paris mi s-au parut cele mai interesante si mai diferite mirosuri din toate orasele pe unde am fost. Practic, fiecare om care trecea pe acolo parea a detine propriul parfum, propriul miros, o combinatie unica, irepetabila. Eram foarte atent la asa ceva si deseori ma intrebam oare ce simt altii cand trec pe langa ei.

Asa ca ideea in sine, de a detecta un intrus dupa parfum, mi se pare a se potrivi in peisaj doar in Paris. Chiar daca scriitoarea este de origine canadiana, actiunea in sine nu pare potrivita in peisaj decat in Paris. Nu in orice oras din Franta, ci in Paris. Sau poate gandesc eu prea stereotipic.

Legat de personaje, nu cred ca am intalnit pana acum un detectiv care sa se bazeze atat de mult pe ajutorul familiei. Mi-a placut mult ideea, caci majoritatea povestilor politiste au in prim-plan detectivul, anchetatorul, restul personajelor nu doar ca nu-l ajuta, dar il si incurca. O familie care lucreaza, fiecare pe bucatica proprie, pentru a-l ajuta pe anchetator, pe mintea limpede, geniala, din spatele anchetei, nu am mai intalnit. O reala placere, o adevarata provocare.

Trebuie sa spun si ce m-a dezamagit la romanul Toti diavolii sunt aici: finalul tip deus-ex machina. La final o forta de undeva de sus a venit pentru a aseza lucrurile, pentru a salva ce era de salvat. Dupa mine, atat titlul, cat si final fac ca aceasta poveste sa nu fie deloc realista. O savurezi, o apreciezi, dar constientizezi ca nu ai putea-o intalni niciodata in viata de zi cu zi. Poate acesta a fost si obiectivul autoarei…

Toti diavolii sunt aici este, per total, o carte foarte buna. Putea fi excelenta, putea fi exceptionala, daca as fi putut-o trata ca pe o poveste realista.

Toti diavolii sunt aici a aparut la Editura Trei, insa poate fi comandata si de pe Elefant, Libris, Carturesti, Libraria Delfin, Librex, Cartepedia, CEL.ro, CLB sau eMAG. Despre autoarea Louise Penny gasiti mai multe detalii pe wikipedia si pe site-ul ei oficial.

ps: Toti diavolii sunt aici este a doua cartee scrisa de Louise Penny pe care o citesc. Prima a fost cea scrisa in colaborare cu Hillary Clinton, Stare de teroare. Nu imi dau seama de ce, dar pare ca acolo autoarea era incorsetata, nu parea in largul ei. 

ps2: Articolul despre Toti diavolii sunt aici a participat la un nou blog-tour. Din pacate, eu am avut ceva probleme de sanatate (una bucata covid), asa ca am publicat articolul cu ceva intarziere. Celelalte articole participante au fost, in ordine: Andrei Cioata, Arci – Literatura pe tocuri, Madalina – Cartile mele, Biblioteca lui Liviu, Anca si Cartile, Ciobanul de azi si Marius Andrei -Analogii antologii.