Un BIPOLAR raspunde la numele meu – Alina Jurj

8 Jun

Pentru a vorbi despre cartea scrisa de Alina Jurj, Un BIPOLAR raspunde la numele meu, trebuie sa fac intai o introducere mai lunga. Ampla si aparent plictisitoare, introducerea este absolut necesara pentru concluzia pe care o voi trage.

Intai si intai, mentionez din start ca am un nivel crescut de empatie pentru cei asemanatori mie ori pentru cei care trec printr-o situatie prin care gandesc eu ca as putea trece. Sunt insensibil in cazul majoritatii filmelor cu razboi pentru ca in mintea mea nu voi participa niciodata la asa ceva. La fel in privinta abuzurilor asupra copiilor: nu-mi proiectez in mintea mea blonda sa am copii, cel putin in viitorul foarte apropiat si apropiat, pe termen scurt si mediu, ca sa folosesc o sintagma cunoscuta, drept urmare nu ma va impresiona atat de mult un astfel de film. Nu voi tine cu pedofilii, nu voi tine cu violatorii, dar ceva in minte mea ma protejeaza, spunandu-mi de fiecare data ca in fata mea este doar un film. Ceea ce ma face sa n-o iau razna, la ce filme si ce carti citesc eu. Si, repet, este valabil in multe alte situatii.

In al doilea rand, sunt cateva semne, cateva lucruri, dupa care ma ghidez. In cazul unui film simt daca este fake, fictiune ori fictionat, ori daca este real. 100% real. Fix din acest motiv nu pot empatiza cu majoritatea dramelor de razboi, pentru ca din motive cinematografice dramatismul este mult exagerat, din aceasta cauza eu nu mai simt ca vad in fata mea ceva real. Este o fictiune si o tratez ca atare. Ca sa va dau un exemplu, Dunkirk este un film care m-a impresionat tocmai pentru ca este foarte putin fictionat. Este al dracului de realist, drept urmare, pentru prima oara dupa mult timp, m-am simtit pe campul de lupta. Este un exemplu de asa da.

Al treilea aspect pe care simt nevoia sa-l subliniez, sa-l precizez, este cel legat de persoanele cu boli psihice. Nu am intalnit astfel de persoane, decat tangential, drept urmare imi sunt straine manifestarile. Am avut, candva, o ruda indepartata care a fost internata, in 2 randuri, intr-un astfel de spital, dar interactiunile mele cu aceasta au fost minime. Nu-mi dau seama daca ar trebui sau nu sa ma bucure asta, cert este nebunii, folosesc intentionat termenul ultra-peiorativ, sunt ca niste straini. Ca niste extraterestri. Sunt printre noi, dar nu sunt de-ai mei.

Ultimele 2 aspecte importante vin impreuna, la pachet. Sunt valabile pentru orice poveste, indiferent ca este film, teatru ori carte. Este vorba de ce anume apreciez eu la o poveste. Acest lucru este suspansul. Cum reuseste ea, cartea, sa ma tina in priza. Si, mai ales, cat de surprinzatoare este ea. Twist-ul ala de final, cum frumos suna in engleza, este cheia multor povesti. Poti face un twist inteligent, care te lasa masca, ori poti face unul tip deus-ex machina, care repara tot si care dintr-un om aproape mort il transforma pe protagonist intr-un erou salvator.

La pachet, cum va ziceam, vine finalul. Cum se incheie povestea. Ce impresie iti lasa toata aventura. Cu ce ramai tu din ea.

Acum, ca un ultim punct relevant, eu pun pret mai mult pe actiune si personaje decat pe stil. O poveste bine scrisa este una care ma tine in priza. Nu-mi trebuie descrieri amanuntite, nu-mi trebuie dialoguri subtile. Sunt utile, le apreciez cand exista, dar apreciez deopotriva si cartile seci, scrise de ingineri (am citat din critica literara), care au o poveste misto in spate.

In sfarsit ajung la cartea Alinei si la socul pe care l-am avut pe masura ce o citeam. Mai ales la final, cand am constientizat totul, mi se parea socant. Asadar, desi cartea este adevarata, sunt experientele traumatizante ale autoarei, este VIATA EI transpusa in paginile unei carti, din copilarie pana-n prezent, de la abuzurile la care a fost supusa de unchi, la modul in care ai ei au inteles s-o educe, cu palma, cureaua ori cu indiferenta, eu citeam cartea si simteam ca ceva nu e adevarat. Ma simteam intr-o poveste de Hollywood, una cu super-eroi si cu personaje ultra-negative. Ma simteam, de asemenea, intr-o poveste, la fel de actuala, in care religia trebuie musai sa joace un rol negativ. Daca un religios va citi aceasta carte si va fi indeajuns de fanatic incat sa creada teorii conspirationiste, va incepe sa vorbeasca despre planuri de scoatere a religiei, despre Soros si alte bazaconii. Care teorii, repet, daca vrei sa le gasesti neaparat …

Cu riscul de a face spoiler, desi cine o cunoaste pe Alina stie cum se “termina” totul, va spun ca finalul mi se pare de Hollywood. Un happy-end tip deus-ex machina, providenta i-a adus in cale un tip precum Victor, prietenul ei din realitate, acum totul fiind bine si frumos. O frumoasa relatie de dragoste, pe care nimeni n-ar fi pariat acum 1 an.

Partea interesanta, si aici sunt cumva uimit de mine, este ca am reusit sa citesc toata cartea asta detasandu-ma complet de ceea ce stiam. De faptul ca o cunosc (putin) pe Alina, de faptul ca stiu ca aia-i viata ei. Eram pur si simplu in poveste, ignoram toti stimulii exteriori. Si desi eram in poveste, ma simteam la Hollywood. Asteptam happy-end-ul, asteptam twist-ul ala de final, providenta care indreapta lucrurile. Si chiar puteam face pariu ca romanul se va termina cu o scrisoare catre tata. N-a fost acela ultimul capitol, ci penultimul. Nu stiu daca asta ar fi insemnat pariu castigat sau nu, dar nu prea conteaza asta.

Altfel, cartea Un BIPOLAR raspunde la numele meu este foarte bine scrisa. Imi place stilul, chiar daca, asa cum ziceam mai sus, pentru mine nu este primul criteriu de evaluare. Este undeva la coada, caci degeaba un romancier scrie genial, daca opera sa ma plictiseste e degeaba. Imi place ritmul alert, capitolele scurte mi se par o invitatie la lectura (cand vezi ca urmeaza un capitol lung si stii ca trebuie sa pleci in 5 minute sau 10, nu te apuci de el, ca nu vrei sa-l lasi neterminat; cand capitolele sunt scurte, parc-ai mai citi un capitol, si inca un capitol…). Stilul este accesibil, desi Alina este absolventa de psihologie, nu ne-a bagat in ceata cu termeni de specialitate.

Paradoxal, toate acestea imi intareau convingerea ca ceea ce citesc este o pura fictiune. Prea bine scris, prea bine aranjat, (totusi) prea previzibil, se incheie prea bine. Iar eu, in mod socant, am reusit sa ignor toate celelalte informatii, sa ignor toti stimulii externi, sa ma concentrez exclusiv pe carte. Acum, daca stau sa ma gandesc, nu stiu daca e un lucru atat de bun. Sa fie acesta inceputul unei boli psihice? :)) (glumesc)

Adevarul este ca viata bate filmul, la modul propriu. Cam asta-i concluzia.

De obicei, imi inchei articolul cu cateva link-uri prin care-mi anunt cititorii unde pot gasi cartea despre care am vorbit. Aici, din pacate, este mai dificil. Cartea Un BIPOLAR raspunde la numele meu nu este disponibila nicaieri in online, MOMENTAN singurul lucru de unde poate fi cumparata este Libraria Book Corner Librarium de pe Strada Universitatii din Cluj (cea din Piata Unirii). Mai mult de atat nu va pot ajuta, din pacate. Daca se va suplimenta tirajul si va ajunge si pe la librariile online, va dau de veste.

2 Replies to “Un BIPOLAR raspunde la numele meu – Alina Jurj

  1. Pingback: Minte de dovleac - Alina Jurj - CitestE-MI-L sau MORI PROST!

  2. Pingback: Librariile mele preferate - EmilCalinescu.eu - blogger cu greutate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *