Vox Tacerea poate fi asurzitoare este o distopie ce se aseamana mult cu Povestea Slujitoarei. Tot o societate condusa de fanatici religiosi, tot femeile sunt cele oprimate, aici avand insa si o latura medicala. Neurologica. In plus, punctul cheie, asupra caruia nu se insista ATAT de mult pe cat mi-as fi dorit, sunt bratarile de la mainile femeilor, bratari care le contorizeaza acestora cuvintele. Da, ati citit bine: femeile nu pot spune mai mult de 100 de cuvinte pe zi. Daca pronunta mai multe primesc socuri electrice. Iar aceste socuri devin din ce in ce mai puternice cu cat depasesti limita.

V-ati imagina o zi in care nu puteti pronunta mai mult de 100 de cuvinte? V-ati gandit vreodata cum ar fi viata voastra daca ar trebui sa va limitati numarul de cuvinte pe care-l spuneti? Nu timpul pe care-l alocati vorbitului, ci efectiv numarul de cuvinte. Ca sa fac o gluma, unele persoane ar avea nevoie de o limitare, vorbesc prea mult si parca nu se mai opresc. Unii zic ca si eu as fi in aceeasi situatie, dar nu credeti haterii. Norocul femeilor din carte, daca se poate spune asa, era ca nu trebuiau sa numere ele cuvintele. MARE NOROC!

Imi pare rau ca nu s-a insistat pe acest aspect. Caci intreband pe Facebook acest lucru, cum s-ar simti lumea daca ar fi nevoita sa-si limiteze cuvintele la 100, am primit observatii interesante. Unii, de pilda, se balbaie, drept urmare e neclar ce ar trebui sa faca acestia. In plus, tot neclar este cum se contorizau cuvintele compuse. In engleza m-ar interesa daca exista vreo diferenta, ca numar de cuvinte, intre DO NOT si DON’T, ca sa dau cel mai simplu si la indemana exemplu. Pot da astfel de exemple si in limba romana, si aici avem cuvinte compuse tip NU-S.

Romanul Vox Tacerea poate fi asurzitoare doreste sa arate imaginea generala (big picture), drept urmare aceste detalii, fineturi, sunt lasate deoparte. Altfel, din punct de vedere politic, mi se pare o propaganda deloc subtila la adresa republicanilor si mai ales a lui Trump. Numele presedintelui nu sugereaza nimic, insa acest presedinte nebun, extremist, vine dupa primul presedinte de culoare din istoria SUA. Ghici ciuperca cine-i? Caci, in orice tara, o extrema, un guvern de genul vine deseori dupa cealalta extrema, dupa mult prea multa corectitudine politica. Lucru care nu se spune, dar pe care simt nevoia sa vi-l spun eu.

Trecand peste latura politica si cea religioasa, ajung la o intrebare cumva personala. Nu ma adresez femeilor, nu pentru ca le-as persecuta, nu pentru ca ar fi irelevanta parerea lor, ci pentru ca parerea lor o stiu: nicio femeie nu si-ar dori sa traiasca intr-o astfel de societatea. Intrebarea care se pune, insa, este alta: oare si-ar dori barbatii sa traiasca intr-o astfel de societate? Cati barbati din lumea asta isi doresc sa traiasca intr-o astfel de societate? Pe langa acel numar limitat de cuvinte, femeile din acea societate distopica absurda nu aveau voie sa faca, sa munceasca ori sa detina nimic.

Eu, unul, nu mi-as dori sa traiesc intr-o astfel de societate. Intai si intai, nu-s un om religios, drept urmare o societate religioasa, crestina, musulmana ori de alta credinta, imi provoaca repulsie. Am o parere proasta despre religii, despre ideea de religie care conduce societatea. In plus, nu m-a bucurat niciodata ideea de a asupri, de a ma considera superior cuiva prin simpla mea existenta. Deci nu, nu as vrea sa traiesc intr-o astfel de societate si nu, nu m-am bucurat nicicum de raul femeilor din carte. Nimeni nu este atat de nebun ori de sadic incat sa se bucure.

Chestia care ma sperie, insa, este alta. Spuneam eu intr-un paragraf anterior ca nu intreb femeile, caci stiu parerea lor. Reformulez: stiu parerea majoritatii femeilor. Caci din pacate exista in lumea asta femei care si-ar dori o astfel de societate. Unele, din pacate pentru ele si pentru societatile respective, chiar traiesc astfel. Nu-mi place feminismul, dar nu pentru ca femeile nu ar trebui sa aiba drepturi, ci pentru ca deja s-a ajuns la egalitate. Deja avem legislatii care prevad acest lucru, drept urmare feminismul in 2019 mi se pare pur si simplu inutil. Rectific, inutil este in societatile democratice, inclusiv Romania.

Nu va zic mai multe despre societatea din Vox Tacerea poate fi asurzitoare, nu va zic decat ca romanul este scris de o femeie, Christina Dalcher. fiind cartea ei de debut. Nu fac discriminari, nu consider ca barbatii scriu mai bine decat femeile ori invers. Spun doar ca autoarea a dus lucrurile mult prea in extrem. Cei care au un defect le au pe toate, in timp cei aceia care au calitati, ma rog, acelea, le au de fapt pe toate. E o distinctie clara intre cei buni si cei rai. Sunt si barbati buni, si-s chiar destui.

Vox Tacerea poate fi asurzitoare este o carte decenta, obiectiv vorbind, pentru un roman de debut este surprinzator de buna, dar parca o idee atat de buna este pusa oarecum superficial in aplicare. In plus, caderea intregului esafod, intregii societati, se intampla in mod absurd. Mult mai absurd chiar decat ajungerea acestor extremisti la putere. Adica extremistii au ajuns aparent inteligent la putere, caci au cucerit, exact ca Hitler, puterea in mod democratic, insa n-au fost in stare sa si-o conserve.. Iar puterea, dupa ce este indepartata, nu este regretata de nimeni. Atunci cum de s-a fi mentinut atata timp?

Vox Tacerea poate fi asurzitoare a aparut in limba romana la Editura RAO si poate fi comandata si de pe Cartepedia, Carturesti, Libris si Elefant. Si, ca sa ma laud, va rog frumos sa observati simetria TUTUROR paragrafelor: toate contin fix 100 de cuvinte (numarate de wordpress). Cititi cu voce tare un paragraf, oricare dintre ele, si imaginati-va ca nu puteti vorbi mai mult de atat intr-o zi. Ca daca ati trai in societatea respectiva si ati fi nevoiti, nu se stie de ce, sa cititi cuiva acest articol, ar trebui sa o faceti pe parcursul a zece zile. Exact 10 zile!