Dupa ani de zile in care m-am codit, am tot amanat si am tot evitat, am zis ca anul 2018 sa-l dedic cartilor. Ok, nu-n totalitate, ci sa-l dedic mai mult. Partea care m-a facut sa iau aceasta decizie, corecta si desteapta dupa mine, este multitudinea de carti primite cadou de-a lungul anilor. Le-am citit pe multe dintre ele, dar si mai multe, ENORM de multe, au stat cuminti, asteptandu-si randul. Printre ele, de peste 2 ani, din 29 noiembrie 2015, se afla si Biblia Pierduta.
Nu intamplator am inceput articolul asta. Cartea parea efectiv ca o biblie pierduta. O carte aruncata printre multe altele, dar cumva la vedere. Si pentru ca vorbim despre semne, despre chestii ilogice si despre lucruri cu greu explicabile, trebuie sa va dezvalui cateva momente in care am dat intamplator (sau nu) de carte: am de ea de Paste, am de ea de Craciun, am dat de ea de 1 iunie (oare ce insemnatate ascunsa o avea ziua asta? Ziua Copilului mi se pare o explicatie puerila), am dat de ea de ziua mea 2 ani la rand (si-n 2016, si-n 2017), am dat de ea in prima zi a anului.
Daca ar fi sa respect logica romanului, ar fi trebuit sa mi se arate de 12 ori. Abia a XII-a oara sa ma prind ca-i vorba de un semn si sa ma apuc s-o citesc.
Nu neg, or fi fost 12 semne, 12 aratari ale acestei carti, dar pe unele nu le-am tinut minte, nu le-am considerat importante. Caci istoria mea nu este atat de buna incat sa tin minte foarte multe date. Cine stie, mi s-o fi aratat de ziua lui Tepes (de nastere ori de moarte) ori de ziua cine stie carui mare om prezent in carte.
Acum, despre carte, efectiv, imi este foarte greu sa vorbesc. Voi veti citi acest articol la cateva zile dupa scrierea lui, caci blogul nu este inca lansat, insa mi-am propus sa-l scriu exact in seara in care am terminat cartea. Am terminat-o in jurul orei 2, dupa ce cu o seara in urma ma prinsese ora 4 citind-o. Nu stiu de ce, dar este tipul de carte care parca se citeste mai bine noaptea. Oare o avea legatura cu vampirii mult invocati in ea?
Cea mai la indemana comparatie este cea intuitiva, cu Codul lui Da Vinci in particular si cu Dan Brown in general. O comparatie evidenta, dar cumva facila. E drept, asa mi-a fost prezentata de mai multi amici: Codul lui Da Vinci romanesc. Cat de romanesc este acest cod al lui Da Vinci, atat timp cat personajul principal, Charles Baker, este american, e drept cu ceva origini romanesti, este greu de spus. Da, este scrisa de un roman, actiunea se petrece, in prima parte, in Romania, in Sighisoara mai precis, dar nu pare deloc romaneasca. Din niciun alt punct de vedere.
Iar comparatia cu Codul lui Da Vinci, desi in esenta corecta, poate parea nedreapta. Un cititor superficial al acestei recenzii ar putea trage concluzia pripita ca este o copie, ca nu are nimic original si ca n-ar trebui sa-si piarda timpul cu ea.
Ceea ce este cat se poate de fals. Este, de fapt, cu totul invers. Este o carte cum literatura romaneasca nu a mai vazut, vanzarile sale record fiind pe deplin meritate.
Este, in egala masura, o carte pentru public, dar este si pentru critici. Este o carte nu greu de citit, dar deloc facila. Nu este o lectura usoara, de seara, pe care o citesti pentru a te relaxa. Pentru a-ti relaxa creierul dupa o zi grea.
Alte comparatii, literare si cinematografice, gasiti in post-fata, parte a cartii pe care am citit-o, asa cum mi se pare firesc, la finalul cartii. Multi o citesc inainte, considerand-o o reclama, o recenzie stilata (nu e termenul meu, l-am auzit mai demult de un profesor), eu am preferat sa citesc paginile in ordinea in care mi-au fost oferite de editura. O post-fata atat de cuprinzatoare incat nu as mai avea adauga nimic de adaugat.
As vrea, insa, sa raspund la o intrebare. O intrebare pe care o am in minte dupa primele 50 de pagini. Desi asteptam cu nerabdare sa vad ce se intampla, sa vad cum se termina, in mintea mea nazarise o intrebare: Oare de ce nimeni nu s-a gandit s-o ecranizeze? O carte atat de bine vanduta, atat de bine vazuta si de public, si de critici, o carte atat de tradusa, sa nu fie interesanta pentru cinematografie?
Dupa ce am citit-o mi-am dat seama, insa, ca romanii n-o vor ecraniza niciodata. Pe langa efortul financiar enorm, caci locatiile de filmare ar trebui sa fie Sighisoara, Praga (cu trenul dintre cele 2), Bologna, Lyon, Londra si Statele Unite (casa aceea izolata, parasita, care, e drept, poate fi oriunde), mai este vorba si de genul cartii. Va ziceam mai sus, fara nicio urma de ironie, ca aceasta carte nu prea are nimic romanesc in ea. Neavand nimic romanesc in ea, cineastii chiar nu ar avea habar n-o ecranizeze.
Baker asta, atat de bogat, atat de snob, atat de pretentios, nu aprecia preparatul acela culinar atat de prezent in Noul Cinematograf Roman: ciorba. Apai daca ciorba nu e, nimic nu e.
Sunt sanse mai mari sa-l ecranizeze altii, americani, cehi, englezi sau ce-or fi ei. De la ei avem sperante. Lucru care deopotriva m-ar bucura si m-ar dezamagi. M-as bucura pentru ca o carte romaneasca ar ajunge in marile cinematografe ale lumii, s-ar vorbi despre ea peste tot, insa as vedea-o ca pe o sansa ratata.
Cititi Biblia Pierduta si urmariti-l in continuare pe Igor Bergler. Ca autor, ca om, ca ce vreti voi. Mi se pare un PERSONAJ fascinant. Iar personajul principal, Baker, cred ca are multe din el. In fond, omul si-a dat doctoratul in campanii electorale, iar personajul principal era recunoscut pentru campaniile electorale in care fusese implicat. Asta asa, ca hint, caci alte asemanari veti descoperi singuri.
Din pacate, Biblia Pierduta poate fi cumparata, din ceea ce constat, doar de pe Emag si de pe site-ul oficial al editurii.
Imi place ca nu ai povestit multe despre carte, dar totusi ai reusit sa imi starnesti curiozitatea.
Daca intri oriunde gasesti sinopsisul oficial. Chiar trebuie sa-l scriu si eu aici? 🙂
Mi-a stârnit interesul acest articol și pe viitor o să citesc romanul ziua.
Total de acord cu tine.Cartea chiar daca seamănă putin cu Codul lui Da Vinci ,e foarte bună si tare mi-ar plăcea să o văd ecranizata.
A fost o surpriză plăcută cartea asta. Ai dreptate, n-are nimic românesc în ea. Am citit-o imediat după ce a apărut și când am început-o habar n-aveam că autorul e român. Am aflat abia pe la jumătate :).
O am si eu în bibliotecă. Urmează sa o încep. Am ceva emoții din cauza părerilor variate pe care le-am auzit. Cred ca recenzia ta este singura recenzie obiectivă pe care am citit-o. Multi blamează cartea si prea putini o recomanda ca fiind o carte buna.
E si chestie de gusturi. Unii il repudiaza si pe Dan Brown. Deci na 🙂