Nu stiu ce povesti de pandemie ati citit voi, insa eu imi doresc sa citesc cateva extrem de speciale. Unii autori au murit, altii sunt in viata, insa este irelevant. Bazandu-ma pe scrierile lor de pana acum, voi face in continuare o lista cu 10 scriitori care ar trebui sa scrie povesti de pandemie. Sau AR FI TREBUIT sa scrie, caci, repet, unii dintre ei nu mai sunt printre noi. Putem face, insa, diverse exercitii de imaginatie, sa ne gandim cum ar fi scris ei dac-ar mai fi trait acum. Continue reading
Category: Stieg Larsson
Fata care trebuia sa moara este volumul 6 din seria Millennium si, va spun sincer, l-am comandat cu strangere de inima. Asteptarile erau minime.
Pentru cine nu stie, povestea pe scurt este in felul urmator: primele 3 volume, Barbati care urasc femeile, Fata care s-a jucat cu focul si Castelul din nori s-a sfaramat, au fost scrise de Stieg Larrson; volumele pareau a avea o gandire unitara si, cel mai important, cresteau in calitate de la unul la altul, volumul 3 fiind o adevarata capodopera. Stiti ce s-a intamplat cu autorul, a murit subit imediat dupa ce a predat cele 3 manuscrise (ma rog, vorba vine, nu cred ca mai scrie nimeni de mana). Seria a fost preluata de David Lagercrantz, un scriitor deloc obisnuit cu thrillerele. Singura carte de-a lui pe care o citisem fusese Autobiografia lui Zlatan.
Urmatoarele 2 carti ale seriei Millennium, Prizoniera in panza de paianjen si Dinte pentru dinte, au fost niste mari dezamagiri. Se vedea clar ca autorul nu are ideea de thriller in sange (poate pe partea politica statea bine, dar pe partea de thriller lucrurile lasau de dorit). E drept, comparatia inerenta era cu volumul 3, o capodopera din punctul meu de vedere. Continue reading
Dinte pentru dinte este volumul 5 al seriei Millennium. Seria are o poveste aparte: cel care gandise aceasta serie si care a inceput-o, Stieg Larsson, a murit exact dupa ce predase editurii primele 3 parti (Barbati care urasc femeile, Fata care s-a jucat cu focul si Castelul din nori s-a sfaramat). Moartea lui este dubioasa, s-ar putea scrie o carte in sine despre ea.
Seria a fost preluata de David Lagercrantz, cel care pana atunci se afirmase scriind cateva biografii ale unor celebritati (cea a lui Zlatan fiind cea mai cunoscuta). A scris volumul 4, Prizoniera in panza de paianjen, volum considerat aproape unanim mai slab decat precedentele. Intr-un fel, Lisbeth pare alta. E drept, cei ca mine, care au citit doar traducerea, deci la mana a doua, nu-si dau seama de diferentele (zica-se majore) de stil dintre cei 2 scriitori. Continue reading
Prizoniera in panza de paianjen este a patra carte din seria Millennium, fiind in acelasi timp primul volum al seriei ce NU a fost scris de Stieg Larsson. L-am citit cu interes atat datorita acestui fapt, curiozitatea era mare, cat si datorita faptul ca povestea ma captivase.
Insa, lucrul de care ma temeam s-a intamplat: stilul este diferit, atmosfera nu mai pare a fi de Millennium. Acest lucru trebuie explicat pe larg, ceea ce voi face pe parcursul intregului articol.
Intai si intai, trebuie sa spunem ca povestea avanseaza, cumva natural, la nivel international. Primele 3 carti au fost autohtone, partea de spionaj era exclusiv suedeza: un fugar sovietic tinut in brate de o Sectie a Sapo (agentiei de spionaj a Suediei). Chiar daca unii si altii veneau ori plecau pe afara, povestea era 100% suedeza. Acum avem o poveste internationala: NSA, internet, totul la nivel global. Drept urmare, nu-mi dau seama daca oricum asta ar fi fost atmosfera si daca romanul ar fi fost scris de Stieg Larsson. Unii considera ca da, ca asta este dezvoltarea fireasca, naturala, a povestii. Practic, se extinde la nivel international, global. Continue reading
Scriu despre acest volum 3 al seriei Millennium, intitulat Castelul din nori s-a sfaramat, dupa mai bine de o saptamana de cand l-am terminat si dupa ce deja am inceput volumul 4. Ma grabesc sa scriu despre 3 si sa termin de citit volumul 4 pentru ca joi voi vedea ecranizarea celei de-a patra carti. Ca sa va fac din start un mic spoiler: Castelui din nori s-a sfaramat este cea mai buna carte a seriei. Afirm asta si comparativ cu primele 2, dar si comparand-o cu ce am citit pana acum din volumul 4.
Acum, este de discutat cat de adecvate sunt aceste comparatii. Multi spun ca nu e corect sa comparam cartile dintr-o serie, caci poate asa au fost gandite. Iar aici, in cazul Millennium, lucrurile sunt cu atat mai complicate. Intai si intai, decesul lui Stieg Larsson face sa existe primele 3 volume, trilogia originala, si restul. Tototdata, volumul 2 chiar a fost gandit ca o introducere ampla, detaliata, complexa, a volumului 3. Practic, volumul 3 incepe direct, abrupt, exact de unde se terminase volumul 2Â . Retrospectiv, Volumul 1 imi pare acum doar un mic demo, o poveste menita sa atraga atentia, o poveste diferita de tot ce urmeaza. Continue reading
Fata care s-a jucat cu focul este a doua carte din seria Millennium. Prima, Barbati care urasc femeile, imi placuse foarte mult. Imi placuse personajul, Lisbeth Salander, pe care INCA il consider cel mai interesant personaj citit/vazut in ultimii ani.
Acest al doilea volum este despre ea mai mult decat despre ceilalti. Ea nu mai este un ajutor, ea nu mai este DOAR utila, ci ea este PERSONAJUL PRINCIPAL. Iar toti ceilalti, buni sau rai, au legatura cu ea.
De la ea pleaca totul si, intr-un final, la ea si la trecutul ei se ajunge. La copilaria ei, la perioada in care fusese internata, la motivele pentru care ajunsese sub tutela.
Se ajunge la chestiuni de securitate nationala, la URSS, GRU, la lucruri extrem de periculoase. Iar Lisbeth, desi toate ii mergeau aparent bine, fiind pentru prima oara in viata independenta financiar, ajunge sa fie acuzata de o tripla crima si urmarita in toata tara. Desi nu ii cere ajutorul si chiar il refuza, intr-un final va fi ajutata de catre fostul ei coleg de investigatie, Mikael Blomkvist. Continue reading
Am terminat de citit prima parte a seriei Millennium, intitulata Barbati care urasc femeile. O carte pe care toata lumea o lauda, care a fost ecranizata in doua randuri (despre ecranizari, la finalul articolului) si care este considerata inca reper in literatura politista nordica. Pe buna dreptate, zic eu.
Intai si intai, ca prima observatie, tehnica: autorul Stieg Larsson gandise o serie cu 10 volume. A apucat sa scoata doar primele 3, apoi a murit. Seria este continuata de altcineva (au aparut inca 2 volume), dar e clar ca stilul nu mai poate fi acelasi. Poate intriga e aceeasi, poate personajele sunt aceleasi … (ramane sa ma conving). Continue reading