Codul Twyford este o carte extrem de greu de parcurs. De obicei sunt acuzat ca citesc carti usoare, lesne de parcurs, deloc dificile. De aceasta data, am avut parte de o lectura extrem de dificila.

Codul Twyford este scrisa extrem de ciudat: nu avem un narator efectiv, nici unul omniscient (povestire la persoana a III-a), nici vreun personaj. Cartea este formata 90% din transcrierea inregistrarilor pe care un fost detinut le-a lasat. Unele cuvinte se aud greu, altele nu se inteleg, altele sunt in alta limba. Tot tacamul.

Restul de 10% sunt scrisori intre 2 politisti, unul trimitandu-i celuilalt transcrierile de care va ziceam mai sus. Deci nu avem o actiune ce se desfasoara in timp real, singurul lucru care se petrece ACUM fiind lectura acestor transcrieri din partea politistului care le-a primit. Aflam ca el le citeste impreuna cu noi.

Povestea redata in acele inregistrari este una interesanta: pe vremea in care era elev, Steven “Smithy” Smith are parte de o experienta interesanta. Alaturi de alti colegi de-ai sai si de profesoara lor, foarte tanara pe atunci, ei merg sa descopere locul in care a trait o scriitoare controversata, care scrisese literatura pentru copii in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se credea ca printre randuri, in cartile acestei scriitoare se gasesc indicii ascunse care vor duce gasitorul catre o comoara: multe lingouri de aur transporte de britanici in Canada in timpul razboiului. Nu intru in detalii, nu spun mai multe.

Codul Twyford este o carte pentru avansati in ale thrillerelor, pentru cei rabdatori, pentru cei care au cu adevarat motivatie sa continue o lectura greoaie. Are aproape 400 de pagini, dar chiar si la pagina 300 ma simteam frustrat si cumva fara perspectiva. Ma tot intrebam de ce citesc aceasta carte, oare cat de bun este finalul, oare chiar merita tot acest efort?

Pentru mine a meritat efortul, pentru mine cartea este un exemplu de cum trebuie scrisa o carte-puzzle. Codul Twyford este o carte atipica, pentru multi ciudata, pe care eu am urat-o pana pe la pagina 350, dar pe care o iubesc pentru ultimele 50 de pagini. Chiar se poate sa URASTI de-a dreptul o carte timp de 350 de pagini (lectura lor a mers INCREDIBIL de greu, mi-a luat aproape o saptamana sa o citesc!), pentru ca apoi s-o ADORI pentru ultimele 50!

Da, eu judec thrillerele (SI NU NUMAI!) dupa finalul lor si fac asta in ambele sensuri: unele carti sunt bune insa finalul le strica, in timp ce altele PAR slabe, insa finalul reuseste sa ma dea pe spate. Cum este cazul romanului Codul Twyford.

Nu am citit alte carti de-ale autoarei, insa fara sa-i fi citit biografia as fi putut paria ca este jurnalista la baza. Se simte de la o posta JURNALISMUL, stilul acela neliterar, deloc stilat, dar atat de eficient, de bine-gandit. Un stil aparent sec, lipsit de inflorituri, dar in acelasi timp eficient si extrem de inteligent. Unii poate nu vor fi incantati, nu vor simti ca citesc literatura. Mie insa mi-a placut la nebunie!

La finalul lecturii chiar ma gandeam daca nu cumva am citit o ancheta jurnalistica intinsa pe parcursul a 400 de pagini. Ancheta care, sa ne intelegem, a reusit sa ma enerveze, sa ma plictiseasca, sa ma faca sa fiu foarte aproape de a renunta, dar care intr-un final a reusit sa ma lase cu gura cascata. M-a dat gata. Jos palaria pentru ea!

Recomand Codul Twyford tuturor celor care vor sa citeasca un roman puzzle COMPLET DIFERIT de aproape tot ce ati citit pana acum. Codul Twyford este o poveste excelenta, insa finalul este accesibil doar celor cu multa rabdarea. Cu rabdarea nu doar ca treci marea, dar afli si marele secret din spatele Codului Twyford.

Codul Twyford a aparut in limba romana la Editura TREI, loc de unde va recomand si voua sa vi-l comandati.