Viata e frumoasa, DAR merita citita!

De ce sa citesti Carrie de Stephen King in 2020?

Carrie este o carte deja clasica, de referinta pentru genul horror. Cu greu poti spune despre ea ca iti place, lumea te-ar putea considera nebun, insa ea este perfect scrisa. Nu bine, nu excelent, ci PERFECT!

Si tot ca un paradox, desi imaginile care ti se perinda prin fata ochilor sunt unele extrem de dure, desi ai impresia ca un eventual film ar putea avea succes, ar putea fi un adevarat hit cinematografic, iti dai seama ulterior ca aceasta carte, din cauza modului in care este ea scrisa, este aproape imposibil de ecranizat.

Cele 2 ecranizari ale ei, cea din 1976 si cea din 2013, sunt ambele extrem de … comerciale. Cea din 2013, cea mai recenta, cea pe care o tin minte mai bine, se concentreaza prea mult pe moment, pe distrugeri, pe briz-briz-uri, pe artificii (la figurat), ignorand complet latura psihologica. Filmele ne arata, de fapt, ce se intampla, dar nu ne ofera deloc motivele din spate.

Ma intorc la carte si trebuie sa va spun partea care m-a surprins cu adevarat: desi este o carte celebra, desi nu ai cum sa nu fi auzit de Stephen King, nu realizasem pana acum faptul ca romanul Carrie este DEBUTUL lui Stephen King (aparuta prima oara in 1974). O carte atat de bine scrisa, perfecta, este CARTEA DE DEBUT! Nu intamplator Stephen King a ajuns cine este acum: dupa un astfel de debut nu ai cum sa nu ajungi scriitor mare.

Am scris acum ceva timp pe blogul Ianoliei un articol despre ideea gresita de a recenza carti clasice. Ideea articolului era, insa, alta: nu scrieti despre o carte aparuta in 1974 ca si cum ar fi aparut acum.

Drept urmare, ca sa urmez propriile indemnuri, voi spune de ce e bine sa citesti Carrie in 2020 (daca n-ai facut-o deja):

  1. Daca ai descoperit vreo carte de Stephen King care te-a incantat (daca esti pasionat al genului horror nu ai cum sa ocolesti acest scriitor), ar fi o idee buna sa te apuci sa-i citesti cartile IN ORDINE. Vei incepe, deci, cu Carrie. Acesta ar fi argumentul literar, ca sa zic asa.
  2. Poate esti curios sa vezi cum arata o fanatica religioasa din 1974. Caci totul porneste, de fapt, de la fanatismul religios al mamei lui Carrie.
  3. Fiind o carte de referinta, multe povesti s-au inspirat din povestea micutei si diabolicei Carrie. Ramane sa le descoperi singur si sa-ti dai seama cat de mult a influentat Carrie literatura de profil.
  4. Incearca sa-ti imaginezi cum ar influenta tehnologia actuala povestea lui Carrie? Ar fi putut impiedica telefoanele mobile si social-media tragedia? Tot ca exercitiu de imaginatie, eu ma gandesc ce spectacol in social-media ar fi generat o astfel de tragedie. Si ce avalansa de tweet-uri si postari pe Facebook ar fi generat ea… Chiar asa, care ar fi fost hashtagul oficial al tragediei? #TeamCarrie?
  5. Despre telekinestezie ce parere aveti? Eu spun ca dupa ce veti citi Carrie va veti apuca sa cautati cate ceva despre fenomen si despre cei care au astfel de capacitati. Nu va zic mai multe, le veti descoperi singuri.

Stiu, imi veti reprosa ca nu v-am povestit pe scurt ce se intampla, care e faza cu Carrie si cu mama ei cea fanatic religioasa. Dar intentionat nu am facut asta. Caci suntem in 2020, iar cartea este mult prea celebra. Daca n-ati citit-o, sa faceti bine s-o cititi. Iar daca deja ati facut-o inseamna ca nu are sens sa va povestesc.

In loc de concluzie, trebuie sa va spun ce mi-a zis un amic atunci cand i-am zis ca voi scrie despre Carrie: “La final sa nu intrebi daca vizitatorii tai au citit cartea, ci de cate ori au citit-o”. Deci, baiat ascultator cum ma stiti, va intreb: de cate ori ati citit Carrie, cartea de debut a lui Stephen King? 🙂

Carrie a aparut in limba romana la Editura Nemira in mai multe editii; ea mai poate fi gasita IN ACEST MOMENT pe Cartepedia (varianta in limba engleza) si Carturesti.

2 Comments

  1. Ianolia

    M-ai convins să cumpăr și sa citesc Stephen King cu prima ocazie pe care o prind.

  2. Sebi

    Cred ca e prima carte a lui King pe care am citit-o ( au trecut niste decenii) dar nu a fost primul contact cu Regele. Intr-un almanah apăruse o scurtă povestire care m-a lăsat paf ( era vorba despre un tip care cumpără un set de soldăței de plastic care prind viață în camera sa de hotel. Lupta cu acesția se încheie cu detonarea unei miniaturale arme atomice din dotarea plutonului).Dar am recitit-o de cel putin 3 ori. Si apropo de fanatici religiosi, o alt aparitie memorabila e in filmul Negura, o ecranizare după o scriere de-a sa. In afara de final, acea fanatica a fost cea mai memorabila parte a filmului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2025 CitestE-MI-L

Theme by Anders NorenUp ↑