Furia – Alex Michaelides

Furia este a treia carte a autorului grec Alex Michaelides pe care am citit-o. Relatia mea cu cartile lui este una dificila, sinusoidala: Pacienta tacuta mi-a placut enorm, m-a dat pe spate, in timp ce Fecioarele m-a(u) dezamagit profund. Am asteptat intrigat aceasta a treia carte a sa, pe care initial nu stiam cu care dintre precedentele ar trebui s-o compar. La care ar trebui sa ma raportez.

Stiu ca cititorii de bloguri sunt nerabdatori si vor sa vada din start concluzia, asa ca nu va mai tin in suspans: Furia este MULT mai buna decat Fecioarele, dar nu se ridica la nivelul primei carti. Strict calitativ, este situata intre cele 2 carti, mai aproape de Pacienta Tacuta decat de Fecioarele, dar in mod clar intre ele.

Furia ne spune povestea unei mari actrite, Lana Farrar, retrasa din lumea cinematografica in plina glorie. Aceasta isi invita prietenii, o data pe an, de Paste, pe insula ei proprie din Grecia. Pentru niste englezi chinuiti constant de ploaie, insula greceasca era o binecuvantare. Una dintre aceste excursii s-a sfarsit cu o crima. Nu va spun cine este victima, nu va spun cine merge alaturi de actrita pe acea insula privata, insa va spun ca unul dintre personaje este povestitorul. O carte spusa deci la persoana intai, asa cum nu-mi place mie de obicei, dar cum de data asta mi-a placut. M-a dat pe spate.

Sa spun din start: povestitorul este Elliot Chase, un mare fan al actritei Lana Farrar, ajuns cel mai bun prieten al acesteia. Problema cu acest Elliot este ca-i un personaj cu probleme, atat psihice, cat si educationale. Nu este nici cel mai sanatos la cap si nici cel mai cult dintre personaje.

Drept urmare, atunci cand veti critica naratorul, asa cum fac multi, ar trebui sa va ganditi la CINE este narator. Cand pui ca narator un profesor universitar, acesta ar trebui sa povesteasca precum un profesor universitar. Dar daca naratorul este un mediocru din punct de vedere intelectual, cum ar trebui sa nareze acesta? Tot ca un profesor universitar?

Ideea este asa: pentru prima oara dupa mult-mult timp, am simtit ca naratorul mi se adreseaza DIRECT. Am simtit ca tot ce am citit acolo este pur si simplu o scrisoare lasata de personaj, o scrisoare care mi se adreseaza cu predilectie MIE. Am simtit ca scrisul este autentic, chiar daca in multe momente naratorul-personaj deraia si devenea narator omniscient. “De unde stia ce se intampla daca el nu era prezent?”. Vedeti voi cum se explica acele momente.

Dar, credeti-ma pe cuvant, personajele din poveste sunt fascinante. Nu sunt personaje excelent conturate, nu va asteptati la asa ceva, ci sunt personaje AUTENTICE, conturate strict din perspectiva unuia dintre ei. Intrebati-va cum ati creiona ca personaje trei prieteni de-ai vostri. Asa-i ca ati insista pe anumite aspecte, care vi se par VOUA interesante, ati insista pe lucrurile care VA DERANJEAZA PE VOI, si ati ignora unele aspecte care pentru altii ar fi cu adevarat relevante?

Marea calitate a acestei carti este suspansul. Naratorul, asa stangaci cum este el la povestit, a reusit sa ma intoarca de 3 ori. Retrospectiv vorbind, ar fi trebuit sa ma prind. Ar fi trebuit sa-mi dau seama. Dar a facut-o atat de frumos, atat de natural, incat nu pot decat sa-mi scot palaria.

Per total, Furia este o carte excelenta, care sigur o sa va placa. Din pacate, scriitorul grec Alex Michaelides a ridicat stacheta prea sus cu Pacienta tacuta, asa ca daca va raportati strict la ea s-ar putea ca si Furia sa va dezamageasca. Tot din pacate, probabil ca niciun alt roman de-al sau nu se va mai ridica la acel nivel, ceea ce e pacat. Dar nu ar trebui sa fie un motiv sa nu-l mai frecventati pe talentatul romancier grec.

Furia de Alex Michaelides a aparut in limba romana la Editura Litera, loc de unde va sfatuiesc si pe voi sa o achizitionati.