Jocurile foamei (Hunger Games) este (sau era?) una dintre seriile mele preferate, atat in ceea ce priveste cartile, cat si-n ceea ce priveste filmele. Partea si mai interesanta este ca Jocurile foamei era, intr-un fel, si seria mea reprezentativa. Desi mi-a placut si Harry Potter, desi-mi place si Narnia, alea parca nu-s pe aceeasi lungime de unda cu mine. Imi plac, le apreciez, dar parca nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Din multe motive, parca nu-s genul meu.

Jocurile foamei are de toate: are suspans cat cuprinde (ceea ce apreciez eu foarte mult la o poveste), are personaje misto conturate (cu Katniss in frunte), are multe referinte politice, are scene de actiune si are crime (o carte in care nu moare nimeni este cel mult plictisitoare) si, fara sa-mi doresc neaparat asta, are si ceva doza de romantism (un triunghi amoros extrem de dubios). Si, ca bonus, fiind si cinefil inrait, Jocurile foamei avea marea calitate de a fi fost excelent ecranizata (sunt serii de carti bune unde filmele au dat-o-n bara). Toate motivele sa-mi placa.

Jocurile foamei este o serie pe care am citit-o (o citisem) o singura data, desi filmele le vazusem de mai multe ori. De ce le vazusem de mai multe ori e simplu: la fiecare aparitie a unui nou film simteam nevoia sa le revad pe precedentele. Practic, singurul film vazut o singura data este ultimul. Cartile, insa, le citisem o singura data. Pana astazi.

Jocurile foamei este prima carte a seriei si am decis s-o recitesc pentru a putea savura in tihna noul volum, prequel-ul Balada serpilor si a pasarilor cantatoare. Citisem acum mult timp seria, am zis s-o recitesc. Fiind vorba despre o serie care mi-a placut, printre preferatele mele, urma sa nu fie o pierdere de timp. Practic, am avut acelasi motiv pe care l-am avut sa revad filmele.

Jocurile foamei, primul volum al seriei, la a doua citire mi s-a parut … prea romantic si prea pueril. Sa ne intelegem: eu aveam deja spoilerul, eu stiam exact cum se termina. E drept, si prima oara cand il citisem aveam spoilerul, caci citisem primul volum DUPA ce vazusem filmul. Acum, insa, mi s-a parut  ca pur si simplu nu inteleg ce am adorat prima oara la aceasta carte.

Imi povestea la un moment un critic ca de fiecare data cand revad un spectacol de teatru vad altceva la el. Imi facusem comparatia cu ceapa: este ca si cum as mai da la o parte o foita si as descoperi altceva. In plus, pentru ca avem cu totii propriile lentile, fiecare vedere si revedere trece prin propriul nostru filtru. Care filtru (lentilele noastre) se schimba tot timpul.

In cazul cartilor lucrurile stau exact la fel. Este posibil, deci, ca Jocurile foamei sa mi se para acum o carte mult mai slaba din fix 3 motive:

  1. Pentru ca pretentiile mele fata de o carte au crescut (prea mult?).
  2. Pentru ca dupa ce am dat la o parte un strat, suspansul, nu a ramas mare lucru (cartea ma tinuse in priza atat de mult incat ignorasem aprope in intregime celelalte aspecte).
  3. Pentru ca celelalte carti, mult mai bune, au saltat aceasta prima parte.

Daca n-as fi citit pana acum Jocurile Foamei si aceasta ar fi fost impresia dupa prima citire, as fi zis ca e o carte decenta, insa este de neinteles vibe-ul din jurul ei. As zis despre cei care o apreciaza ca au minte de copil, ca-s prea romantici si ca nu-s atat de pretentiosi la carti. Doar ca, stand bine sa ma gandesc, imi dau seama ca printre cei care au apreciat cartea ca atare si seria per total m-am numarat si eu. Minte de copil, nu neg, oi fi avut (unii spun ca inca am); pretentios la carti sa zicem ca nu eram, pot accepta si asta; doar ca romantic n-am fost niciodata. Cum dracu’ am ignorat eu ditamai povestea de dragoste, care tinde sa acapareze tot? Pe bune ca nu inteleg.

Bine, mai e un aspect: ecranizarile Jocurile Foamei sunt mai bune decat cartile. In carte ti se spune cum canta RUE, in film O AUZI cantand, iti ramane in minte acel cantat, iti rasuna multe zile acele gaite …  Si tineti minte: eu am citit intreaga serie imediat dupa ce am vazut primul film. Practic, eu citeam Jocurile foamei, inchideam ochii si o vedeam pe Jennifer Lawrence facand acele chestii. Poate d-asta mi-a placut atat de mult.

Nu dau, deci, cu pietre in mine, adica in Emil Calinescu cel de acum 4-5-6 ani. In fond, Jocurile Foamei este o serie care se adreseaza tinerilor. Poate chiar nu mai sunt tanar, cel putin ca cititor. Ceea ce nu este neaparat un lucru rau.

Jocurile foamei (Hunger Games), primul volum al celebrei serii, a aparut (in mai multe editii) in limba romana la Editura Nemira si poate fi comandat atat individual, cat si in pachetul complet, de la librariile online Elefant, Libris, Carturesti, Cartepedia, Humanitas si de la eMAG. De la Nemira (primul link) puteti comanda chiar pachetul complet: cele 3 volume originale + prequel-ul recent aparut.