Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi este, in ordinea desfasurarii actiunii, cartea numarul 5, insa in ordinea aparitiei este a treia carte (aparuta in 1951). Este o carte 100% de aventuri, una la care am stat cu sufletul la gura mai mult decat la oricare alta din aceasta serie (nu pentru ca aveam emotii in privinta personajelor, ci pentru ca eram curios, nerabdator sa aflu ce anume vor mai descoperi). O consider a treia carte si ca importanta, o alta dovada fiind ecranizarea ei (s-a spus, la vremea respectiva, ca au fost ecranizate cele 3 povesti PRINCIPALE).

Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi ne relateaza aventurile lui Edmond si Lucy, care in vacanta fiind la verisorul lor nesuferit Eustace, reusesc sa (re)ajunga in Narnia prin intermediul unui tablou. Cei 3 ajung pe Corabia Zori de Zi, plecata, impreuna cu Printul Caspian, in explorarea unor tinuturi pana atunci necunoscute. Punctul final al explorarii urma sa fie Insula lui Aslan, o insula cunoscuta doar prin intermediul unei legende. Nu va dezvalui prin ce peripetii trec cu totii, nu va dezvalui nici cine era pe acel vas si nici cum se termina totul. Toate acestea trebuie sa le descoperiti singuri.

Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi m-au dus cu gandul la mini-seria romaneasca Toate Panzele Sus. Chiar daca versiunea romaneasca este mai serioasa, mai ampla si mai realista, asemanarile sunt destul de evidente. Nu stiu daca atunci cand a scris Radu Tudoran chiar citise opera americanului C.S. Lewis, insa cele 2 calatorii sunt extrem de asemanatoare. De altfel, desi Toate panzele sus se lauda a fi o carte realista, are in ea ceva fantastic, ceva magie, ceva ce nu poate fi explicat, ceva ce poate fi doar simtit si trait.

Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi este, pana acum, cea mai buna carte a seriei. Nu avem, ce-i drept, un personaj negativ cert, un villain, asa cum imi doresc eu, insa in cartile de aventuri villain-ii pot fi gasiti la orice pas. Drept urmare, este o carte care respecta retetele clasice ale cartilor de aventuri. O carte de aventuri care se desfasoara intr-o lume fantastica, lucru care o face sa fie cu atat mai savuroasa, mai apetisanta, mai captivanta. Mi-a placut la nebunie tocmai pentru ca este cea mai imprevizibila carte a seriei: nu stii unde vor ajunge, nu stii ce vor face in continuare si nu stii cum se termina totul. Se termina CU BINE, dar CUM?

Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi a fost ecranizata in 2010, titlul filmului fiind usor modificat: Calatorie pe mare cu Zori-de-Zi. Fara sa fi vazut recent filmele, le-am vazut la vremea lor, pot spune ca singura faza pe care o tineam minte din film era trecerea prin tablou. In primul film ei intrau in Narnia prin dulap, iar in ultimul intrau printr-un tablou (scena intrarii in Narnia tin minte ca este extrem de bine realizata; sau, ma rog, asa mi s-a parut la momentul respectiv).

Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi de C.S. Lewis poate fi comandat/a de pe site-ul Editurii Arthur sau de pe CartepediaLibraria DelfinLibrariile Humanitas si eMAG.

Articole scrise despre seria Narnia:

Cronicile din Narnia: Nepotul Magicianului
Cronicile din Narnia 2: Leul, vrajitoarea si dulapul
Cronicile din Narnia 3: Calul si baiatul
Cronicile din Narnia 4: Printul Caspian
Cronicile din Narnia 5: Calatorie cu Zori de Zi (articolul de fata)