Romanul Intr-o gara mica mi-a adus aminte, intai si intai, de ce imi place mie sa merg cu trenul. Din pacate, insa, nu am fructificat pe de-a-ntregul nicio prietenie facuta in tren. Cu siguranta tehnica moderna, laptop, telefon, tableta, nu ajuta. Ma face sa ma izolez, sa nu relationez, socializez prea mult cu cei din jurul meu. E drept, gratuitatea acordata studentilor m-a facut, deloc paradoxal, sa-mi placa mai mult un drum, fie el si lung, cu trenul: a scazut enorm media de varst a calatorilor.

Romanul Intr-o gara mica mi-a adus aminte de liceu. Mi-am imaginat, totodata, cum ar fi fost ca eu sa fac liceu in perioada interbelica. Pe langa un context economic cu totul schimbat, lucrul care m-ar fi afectat pe mine cel mai mult. Ma rog, nu stiu cat m-ar fi afectat. Habar n-am cat de mult. E o chestiune pe care pur si simplu nu mi-o pot imagina: cum ar fi fost sa am colegi doar baieti. Daca veti intreba persoane mai in varsta, eventual de peste 80 de ani, s-ar putea sa va spuna ca pe vremuri, cand nu erau clase si licee mixte, elevii stateau cu gandul la carte. Ca prezenta sexului opus disturba activitatile intelectuale.

Romanul Intr-o gara mica m-a dus cu gandul si la ideea de prietenie inegala. De fapt, acesta ar trebui sa fie punctul forte, aceasta este ideea de baza a romanului.

Pe scurt, Dudu (Denisa) o intalneste, intr-o gara mica, pe Luiza, o tanara neajutorata, saraca. Dupa ce o ajuta intr-o chestiune aparent minora, dar deosebit de importanta pe moment, Luiza isi pierduse biletul de tren, riscand sa fie coborata, cele 2 devin prietene foarte apropiate.

Atat de apropiate incat Luiza se muta acasa la Dudu. Care Dudu locuia doar cu tatal sau si cu ajutoarele acestuia.

Fix aici este cheia relatiei dintre cele 2, fix din perspectiva aceasta trebuie privita cartea: desi Dudu nu considera ca face ceva complicat, ceva important, aspectul financiar le facea pe cele 2 sa fie inegale. O prietenie ar trebui sa fie, in aparenta, egala, intre 2 persoane egale care ofera aceleasi lucruri si sentimente unul celuilalt, in mod egal.

Cum putea fi vorba de egalitate atat timp cat Luiza statea la Dudu acasa, pe cheltuiala tatalui acestia din urma? Cum ar fi putut Luiza sa se simta confortabil, sa se simta pe picior de egalitate, in conditiile date?

Multi dintre cei care au comentat online despre carte s-au referit strict la relatia de prietenie si la modul in care este ea influentata de aparitia unui barbat. FALS! Nu barbatul este elementul important, chiar daca la un moment dat poate fi considerat punctul de cotitura. Nicidecum!

BANII! Despre bani si despre cum ei, indirect, au influentat relatia dintre cele 2.

Luiza statea la Dudu, Luiza DEPINDEA financiar de Dudu, de banii tatalui acesteia. Cum ar fi putut Luiza sa fie VREODATA pe picior de egalitate cu Dudu?

Recunoscatoare? Cu siguranta. Tinea la Dudu? ENORM! Banii pareau ca nu conteaza pentru Dodo, nu se comporta de parca facea vreun efort. Doar ca in sufletul Luizei totul CONTA. Se simtea INFERIOARA, chiar daca Dudu nu facuse vreun gest prin care sa se comporte ca si cum ar fi fost superioara prietenei sale.

Nu va zic finalul, nu va zic deznodamantul, decizia finala a Luizei, va spun doar sa cititi si sa recititi cu atentie partea in care Dudu lectureaza jurnalul Luizei: Luiza vorbeste inca din start de SUPERIORITATE, inca de cand Dudu o medita la limba franceza. Nu, nu voia sa ii para superioara, nu vorbim de ingamfare. Vorbim, insa, de sentimentul invers, de inferioritate, al Luizei. Sentiment pe care, obiectiv vorbind, l-ar avea oricine dac-ar fi pus in acea situatie.

Acum, uitandu-ma la anul aparitiei, 1934, imi pun urmatoarea intrebare: oare in ce masura s-a mai vorbit de acest roman dupa instaurarea regimului comunist? Oare cum a fost analizat de catre critica literara comunista? Chiar as fi curios sa citesc o critica literara din perioada comunista si sa o compar cu o critica literara din perioada interbelica.

Acum, in 2019, eu vad romanul cu ochii unuia care cunoaste acea perioada doar din cartile de istorie. O critica literara adecvata, relevanta, este cea din perioada aparitiei cartii.

Eu, Emil Calinescu din 2019, consider ca desi diferentele par minore la prima vedere, ele sunt fundamentale, relevante, extrem de importante. Eu nu cred ca o astfel de poveste, o astfel de prietenie, ar mai fi posibila in 2019. Nu va zic mai multe, nu vrea sa va face spoiler, sau nu mai mult/e decat deja am facut. Ramane sa va dumiriti singuri la ce ma refer. Si, daca este cazul, sa ma contraziceti.

Un ultim aspect, poate relevant: este romanul de debut al Sidonei Dragusanu. Eu le-am luat in ordine invers, citind mult mai cunoscutul roman Jurnalul Aurei Serafim, cel ecranizat in 1987 sub titlul Sa-ti vorbesc despre mine. Nu vreau sa intru intr-o analiza comparativa a celor 2 carti, mi s-ar parea din start o mare eroare. Perioada este total diferita (atat perioada in care se intampla povestea, cat mai ales perioada in care cele 2 romane apar). Voi puteti sa faceti asta, in minte, si sa gasiti asemanari intre personaje. Puteti, scolareste, sa analizati comparativ relatia de prietenie in cele 2 romane. Ca exercitiu didactic poate parea interesant. Ca finalitate, mi se pare inutil si de la un punct incolo absurd.

Prefer DOAR sa spun ca sunt 2 carti complet diferite. Scrise de aceeasi autoare, dar din diverse motive, obiective si subiective, ATAT de diferite.

Personal, mi-a placut mai mult Intr-o gara mica. Mi-au placut mai mult personajele, mi-a placut mai mult ceea ce mi-a transmis romanul. Si, bineinteles, mi-a placut mai mult atmosfera: de libertate si de tinerete.

Va recomand sa cititi cartea Intr-o gara mica. Si, daca tineti mult la context, v-as recomanda s-o cititi cand sunteti in tren. Cu siguranta veti fi foarte atenti la cine urca in fiecare gara mica in care opreste trenul.

Intr-o gara mica se gaseste pe site-ul editurii Hoffman si la Carturesti (unde, momentan, apare cu stoc epuizat, dar probabil va reaparea in stoc cat de curand). Tot de la Carturesti puteti comanda si prin intermediul Emag.