Cel mai usor razboi este cel conventional, atunci cand stii de la inceput CINE iti este adversarul si pe ce arme se bazeaza el. Stii exact cu cine sa te bati, stii exact PENTRU CE te razboiesti. Doar ca, de fiecare data, dupa un razboi urmeaza … un altul, chiar daca al doilea nu este neaparat unul clasic, ci unul diplomatic, comunicational si … politic. Volumul Ultimul Avanpost: Renasterea, al treila din seria scrisa de Lavinia Calina, incepe cu aproximatie de unde incepuse primul volum. De unde incepuse intreaga serie. Astfel, Diane este din nou la bratul printului Alex, cei doi pregatindu-se de … nunta.

Planul ei era ca la nunta, ori pana atunci, sa incerce sa rastoarne lucrurile. Sa faca ceva neasteptat, sa-l prinda cu garda jos. Va las pe voi sa descoperiti daca reuseste si cum se termina totul. Ma rog, NU se termina, pentru ca totul va fi transat in volumul 4, aflat in pregatiri.

Acum, trebuie sa va zic cinci lucruri despre acest al treilea volum, Ultimul Avanpost: Renasterea:

1. Este mai bun, mai intens, mai dinamic decat celelalte 2. E drept, pentru a-l intelege trebuie sa le cititi si pe celelalte 2.

2. Inca ma gandesc cat de bine i-ar sta acestei serii in cinematografe. Nici acum nu va zic pe cine vad eu in rolul lui Diane, dar am pe cineva in minte 🙂

3. Un volum mult mai … politic. Nu e doar razboi clasic. Este, mai mult, razboi politic si comunicational. Iar aliantele se fac si desfac intr-un ritm alert. Ca-n politica de zi cu zi.

4. Personajele se schimba si ele: personajele bune, ultra-pozitive, din volumele precedente, devin brusc negative, iar cele mai negre personaje dovedesc ca nu sunt atat de negre pe cat par.

5. Cu riscul de a face spoiler, trebuie sa va dezvalui un pic din desfasurarea actiunii. Centrele de formare urmeaza a se transforma in … Clinicile Renasterea (de aici provine si titlul acestui volum). De aceasta data, oamenii urmeaza a merge (ori a-si trimite copiii) de buna voie, caci aceste clinici se lauda a trata cele mai cumplite boli. Acele implanturi, dupa cum deja am vazut in primele 2 volume, sunt capabile sa vindece inclusiv rani foarte profunde.
Partea asta, insa, mi-a adus aminte de retorica anti-vaccinista. Cei care cred in acea retorica vor interpreta aceasta carte, aceasta serie, ca pe o dovada: uite, asa se face in distopie, asa se intampla si in zilele noastre. Iti trimiti copilul la spital, sa-l vindece, si ei de fapt il transforma. Personal, nu cred ca se intampla asta acum, dar ma tem din ce in ce mai mult de ziua cand se va intampla asta.

Seria aceasta se dovedeste a fi din ce in ce mai buna, volumul 3, Ultimul Avanpost: Renasterea, fiind de departe cel mai bun. Sunt curios cum va fi volumul 4, standardul setat fiind deja foarte-foarte ridicat.

Apropo, inca as vrea sa aflu de ce capitala a fost mutata pe litoral (la Constanta probabil, desi numele localitatii nu este pomenit niciodata). Pot presupune ca Bucurestiul a fost distrus, dar cum si in ce fel nu am aflat inca.

Ultimul Avanpost: Renasterea a aparut la Editura Herg Benet. Poate fi luat direct de pe site-ul editurii, dar si de pe Elefant, Libris ori Carturesti. Despre celelalte doua volume am scris AICI si AICI.