Copiii intunericului este primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie pe care, v-o spun din start, n-as fi citit-o, nici macar nu mi-ar fi trecut prin cap s-o citesc, daca n-as fi apreciat atat de mult cealalta seriei a autoarei, Ultimul Avanpost. O serie care consider ca are un mare-mare atu: actiunea se petrece IN ROMANIA, totul fiind romanesc in jur. O distopie americana, inspirata din Hunger Games si Labirintul, adaptata perfect spatiului geografic si mai ales cultural romanesc.

Sincer sa fiu, de la seria Neamul Corbilor aveam fix aceleasi asteptari: magie in spatiul romanesc. Nu stiam cum sta treaba cu Neamul Corbilor, stiam doar ca e vorba despre un neam de vrajitori, care se lupta cu alte neamuri concurente. Nu stiam cine-s cei buni si cine-s cei rai, nu stiam de ce se lupta. Si, fie vorba-ntre noi, nici acum, dupa ce am citit primul volum, Copiii intunericului, nu am aflat cine-s cei buni si cine-s cei rai.

Acum, sa va spun povestea pe scurt: avem 5 neamuri, Neamul Corbilor, Lupilor, Soimilor, Cerbilor si Roibilor. Gandul mi-a zburat spre seria Divergent, cu ale sale factiuni, si ele in numar de 5. Spre deosebire de Divergent, aici nu puteai fi de partea mai multor factiuni, nu puteai fi Divergent. Sau, ma rog, nu exista notiunea in cauza.

Aceste factiuni se razboiesc de sute de ani intre ele. De fapt, Neamul Corbilor, factiunea cea mai importanta si, zica-se, cea mai periculoasa, isi propusese sa-i extermine pe ceilalti si hotaraste sa faca asta sistematic, pe rand. Cand celelalte si-au dat seama de aceste intentii, au hotarat sa se alieze, sa-si uneasca fortele pentru a face fata Corbilor.

Personajele principale sunt 2 tinere, Nicoleta (care-si ura numele, preferand diminutivul Nicol) si Roxana. Ele doua aveau puteri speciale, erau si ele vrajitoare, dar hotarasc sa stea departe de razboiul factiunilor. Au preferat neutralitatea.

De ce au fost nevoite sa renunte la neutralitate, ce le-a disturbat viata lor aparent normala, omeneasca si de partea cui se vor da ele ramane sa descoperiti singuri.

Fara sa fac spoilere, tin sa subliniez alte 3 lucruri, legate de strict de aspectele literare:

  1. Povestea ne este spusa alternativ de catre Nicol si Roxana. Intai ne este povestit un incident din urma cu 7 ani, cand cele 2 au infruntat pe cineva din Neamul Corbilor, ulterior intreaga actiune mutandu-se in prezent. Am mai intalnit o astfel de relatare, un dublu-narator in acest caz, singurul aspect usor criticabil fiind absenta unei diferente clare de povestire. Cele 2 personaje, prietene foarte bune, foarte apropiate si din punct de vedere educational, par a fi una si aceeasi persoana: acelasi vocabular, acelasi mod de a relata, aparent aceeasi gandire. Poate fi trebuit sa le personalizeze un pic vocabularul. Sa fie macar 10% diferit al uneia de al celeilalte.
  2. Povestea este foarte dinamica, foarte putine descrieri, foarte multe actiuni. Cartea, per total, se parcurge usor nu doar datorita dinamismului, ci si a modului in care ne sunt relatate actiunile: nu m-am simtit ca si cum as citi o carte, ci ca si cum un prieten mi-ar relata intamplarile prin care a trecut. Un stil ultra-degajat, plin de cuvinte uzuale, deloc academice fara sa cada in vulgaritate, o lectura realmente placuta si deloc greoaie. Parca mai usoara si mai accesibila chiar si decat Ultimul Avanpost.
  3. Imi plac mult povestile unde nu exista buni si rai, unde exista doar tabere, pe care, din diverse motive, le alegi mai mult sau mai putin obligat. Acele factiuni sunt niste tabere, iar tu, ca personaj, ca om (vrajitor sau nu), le alegi pur si simplu. Va spun sincer, si aici poate nu este chiar un lucru bun, am fost de acord cu 90% dintre actiunile celor 2 eroine principale. Le-am inteles, le-am aprobat, as fi actionat la fel. Ceea ce poate insemna, pe de-o parte, consecventa, dar pe de alta parte se poate traduce si printr-o predictibilitate uneori nedorita in literatura (ori cinematografie). Deseori personajele aleg varianta logica, asta insemnand ca multe miscari ale lor pot fi anticipate de cititor.

Copiii intunericului mi-a placut in masura in care livreaza fix ceea ce-si propune si reprezinta, pentru mine, o pauza, un moment de respiro, intre mai multe lecturi mai grele. Copiii intunericului nu este o carte geniala pentru ca nu-si propune sa fie. Nu este, din acelasi motiv, nici foarte profunda, nu dezbate probleme filosofice complexe, fara a fi, insa, o carte goala de continut. Este mix digerabil, agreabil, de laudat intre comercialitate si calitate. Pretentiosii, snobii intelectuali, vor stramba din nas, o vor considera o lectura prea usoara, insa obiectiv vorbind Copiii intunericului este o carte decenta spre buna. Nu stiu cum sunt celelalte 2 volume, dar anticipez ca este loc de crestere, chiar daca nu exclud posibilitatea unei scaderi nu doar de ritm, ci si de calitate a scriiturii per total. Meciul ramane deschis oricarui rezultat, ca sa ma exprim fotbalistic.

Copiii intunericului, volumul 1 din Neamul Corbilor, de Lavinia Calina, poate fi comandata direct de pe site-ul Editurii Herg Benet ori de la librariile online Elefant, Cartepedia, Libris, Carturesti ori Libraria Humanitas.

ps: Pana sa termin articolul, am fost intrebat care-mi place mai mult dintre seriile Neamul Corbilor si Ultimul Avanpost. Din pacate, nu pot raspunde la intrebarea asta, caci dintr-o serie am citit 3 carti, in timp ce din cealalta am citit doar una. Pot, insa, sa compar Copiii Intunericului cu primul volum din Ultimul Avanpost. Prefer Ultimul Avanpost nu doar datorita tematicii (distopiile de genul ma atrag, in sine, mai mult decat povestile cu vrajitori), cat si datorita personajului. Acea Diana e un personaj mult mai puternic decat Nicol, care momentan pare ca nu stie ce vrea de la viata. Abia spre final se dezmeticeste ea, dar tot un personaj SLAB (nu slab conturat, ci slab ca om) este.