Spun din start: Crima la Oxford este a VI-a (sasea) carte scrisa de Ruth Ware pe care am citit-o.  Celelalte 5, pentru cine este curios, sunt: Femeia din cabina 10, Moartea doamnei Westaway, Usa ferecata, Intr-o padure intunecata si Jocul minciunii. Deci sunt obisnuit cu stilul autoarei, nu pot spune ca ma surprinde, insa are CEVA care ma atrage, care ma face sa-mi doresc sa-i citesc si alte carti.

Crima la Oxford o are in prim-plan pe Hannah Jones, o fosta studenta la celebra Universitate din Oxford. Acum 10 ani ea a trait trauma vietii ei, cand a gasit-o moarta pe colega de apartament si cea mai buna prietena a ei, April Clarke-Cliveden. Cele 2 erau cum nu se poate mai diferite: Hannah era mai saraca, venea dintr-o familie modesta, in timp ce April era fata de bani gata. Cele 2 s-au imprietenit din prima, “dragoste” la prima vedere. Nu doar ca imparteau apartamentul (fiecare avea un dormitor, apartamentul avand si un living comun), dar “imparteau” si dragostea pentru Will. In urma cu 10 ani, Will era prietenul lui April, insa acum, in prezent, el este sotul Hannei.

Revenind in trecut, cele 2 erau parte a unei gasti mai mari, din care mai faceau parte Hugh, Ryan, Emily si Will (despre care v-am spus mai sus). Hugh era student la medicina, el fiind cel care a constatat decesul lui April.

Pentru aceasta crima, vina picase pe John Neville, unul dintre paznicii colegiului. Acest paznic avea un trecut dubios, parand a hartui, a urmari, studentele. Din acel grup, cea vizata parea a fi Hannah.

Dupa cum ziceam, prezentul este dupa 10 ani, cand Hannah este casatorita cu Will si asteapta un copil. Din pacate pentru ea, nu reusise sa se impace cu trecutul, pur si simplu refuza sa auda ori sa citeasca orice stire despre acel incident, desi John Neville isi sustinuse non-stop nevinovatia. Sustinuse ca urcase la April, ca o vizitase in camera (pentru a-i da un pachet, care de fapt era adresat Hannei), insa atunci cand parasise camera ei ea era in viata.

Marea problema a Hannei era insa alta: marturia ei a fost cea decisiva, cea care l-a infundat pe Neville. Altfel spus, el era in inchisoare datorita ori din cauza ei.

Atunci cand se anunta moartea lui Neville in inchisoare, universul fragil al Hannei pare a se prabusi. Are dileme existentiale: oare a condamnat un om nevinovat? De ce el a pledat tot timpul nevinovat? Daca ar fi pledat vinovat, daca si-ar fi recunoscut fapta, ar fi fost eligibil pentru eliberare anticipata, conditionata. Dar n-a facut-o. El a sustinut tot timpul ca e nevinovat, iar avocatii sai au introdus non-stop apeluri.

Hannah incepe sa sape, sa dezgroape trecutul, vrand cu orice pret sa afle ADEVARUL! Care este acesta ramane sa-l descoperiti singuri.

Nu va dezvalui cine o ajuta, cine mai intra in scena. Trebuie sa aveti si niste surprize.

Acum, despre Crima la Oxford trebuie sa spun un lucru interesant, care poate fi vazut deopotriva calitate sau defect. Autoarea Ruth Ware a reusit sa o portretizeze pe April intr-un mod care te pune intr-o mare dilema morala: o studenta antipatica, malefica in multe momente, care se folosea de banii tatalui si de diverse alte lucruri, care santaja, care facea totul pentru a obtine ce doreste, care facea cele mai absurde glume colegilor, este omorata. Drept urmare, tu esti pus intre ciocan si nicovala: desi rational nu este de acord cu crima, nu ar trebui sa fii, pe de alta parte nici nu empatizezi prea mult cu victima. Nu o spui direct, nu te bucuri de moartea ei, dar cu cat avansezi mai mult in poveste cu atat empatizezi mai putin cu ea.

Aceeasi poveste este si cu Neville: afli ce facea, iti dai seama ca e un om care n-ar fi trebuit sa stea in preajma studentelor, asa ca nu iti parea atat de rau sa afli ca AR PUTEA SA FI FOST INCHIS DEGEABA! “N-o fi facut asta, dar a facut altele”.

Cartea Crima la Oxford are totusi si 2 defecte. Voi incepe cu cel mai evident dintre ele: ritmul mult prea lent, momentele moarte mult prea dese. Ca s-o zic altfel, cartea are 559 de pagini, insa ar fi fost excelent daca ar fi avut maximum 300-350. Nu spun ca nu trebuie descrise personajele, ele sunt construite minutios si nu ma refer doar cele 2 principale (la Hannah si la April). Insa too much is too much. Less is more. Si as mai putea da cateva sintagme de genul care sa se potriveasca.

Al doilea defect, care de fapt e mai grav decat primul: nu am simtit nicio secunda atmosfera tinereasca, studenteasca. Motivul principal este alternanta temporala (inainte si dupa, asa sunt delimitate planurile temporale): majoritatea actiunii se petrece dupa, cand personajele sunt deja mature. Inainte avem foarte putin, mult prea putin. Iar ceea ce fac ele acolo pare ceva FAKE. Par a nu fi studenti.

Ca sa va zic ceva amuzant, atunci cand am citit la final capitolul intitulat MULTUMIRI, am aflat un lucru interesant, care cumva mi-a confirma temerile, intuitia mea: Colegiul Pelham, cel unde erau inscrisi toti, nu exista in realitate, este ceva fictiv. Ceva fictiv inseamna in acest caz si ceva fake. Din pacate.

Tot legat de capitolul multumiri, mi-a mai atras atentia ceva: autoarea a bagat in carte 2 personaje care poarta numele a 2 cititori, 2 fani, care au licitat pentru acest privilegiu. Ramane sa descoperiti singuri cine sunt personajele, insa eu vreau sa spun ca daca as avea bani #pebune ca as dona bani scriitorilor sa ma faca personaj. Momentan n-am, dar as putea fi de cealalta parte a baricadei: sa scot la licitatie 2 personaje dintr-un eventual roman (ori piesa de teatru). Mi se pare o idee excelenta.

Per total, romanul Crima la Oxford este o carte decenta spre buna. As fi preferat-o mai alerta, mai intensa si mai … tinereasca. Dar unii se vor bucura de ea chiar si asa cum este acum.

Crima la Oxford a  aparut in limba romana la Editura TREI, loc de unde va sfatuiesc si pe voi sa v-o comandati.