Mai usor cu ecranizarile pe scari!

Ecranizarile, fie ca vorbim despre filmele care au cucerit cinematografele, fie ca vorbim, in anii actuali, de ecranizarile Netflix & HBO GO, au marea calitate de a scoate la lumina carti exceptionale. In unele cazuri, putine, ecranizarile au fost mai bune decat cartile originale. In general, se spune ca-n minoritate sunt chiar si ecranizarile la fel de bune precum cartile. Regula este ca filmul este mai slab decat cartea. 

De la aceasta regula trebuie sa plece discutia. Tradusa matematic, atunci cand ecranizezi o carte sunt sanse mai mari s-o strici, s-o faci praf, decat sa scoti ceva mai bun din ea.

Gandind din perspectiva originalitatii, multi apreciaza intr-o masura mai mare scenariile originale in dauna ecranizarilor. La Oscar chiar se face distinctia asta, ce-i drept, doar in ceea ce priveste scenariul. Exista critici, la noi si peste tot, care acorda din start o bila alba filmelor bazate pe scenarii originale.

Tot la capitolul ecranizari trebuie vorbit si despre remake-uri. Remake-ul este o specie distincta de filme, iar daca vorbim despre remake-ul la o ecranizare, despre o re-ecranizare, atunci e clar ca filmul pleaca din start cu handicapul unei lipse aproape totale de originalitate. Criticii si spectatorii nu doar ca vor compara filmul cu cartea, ci vor face inerenta comparatie cu precedenta ori precedentele ecranizari. Nu zice nimeni, sunt si re-ecranizari bune, unele facute strict pentru ca trebuia facut un film pe baza noilor standarde tehnologice.

Totusi, nu ai vreo carte preferata pe care s-o vrei ecranizata? – iata o intrebare pe care o primesc deseori. Prea des, as zice eu. Raspunsul la aceasta intrebare este, insa, unul complex. Trebuie avute in vedere toate aspectele de mai sus, insa ele nu-s deloc singurele.

Mai trebuie adaugat, de exemplu, faptul ca NU AM o carte preferata, un best of the best. Am multe carti care mi-au placut, am niste genuri preferate, dar o carte anume, una unica, preferata, nu am.

Al doilea raspuns o sa va mire: majoritatea cartilor bune care m-au dat pe spate au fost deja ecranizate. Zorba Grecul, o bijuterie literara, a avut parte de o ecranizare divina. Nu necesita o re-ecranizare, nu simt nevoia sa vad un alt film.

Raman, deci, putine filme pe care mi le-as dori ecranizate. Deloc paradoxal, acestea sunt carti romanesti scrise de autori contemporani, in viata.

Ma gandesc, de pilda, la seria lui Igor Bergler, cu Biblia Pierduta in frunte. Daca Dan Brown a avut succes cu Codul lui Da Vinci, de ce n-ar avea succes si echivalentul sau romanesc (cu ghilimelele de rigoare)? Ma rog, nici macar romanesc nu este, caci vorbim de o carte globalizata, de care te poti bucura indiferent de nationalitate. Ma gandesc, de asemenea, si la seria Gemini de Monica Ramirez, o carte americana 99%.

Iar daca e sa ma gandesc la vreo carte neromaneasca pe care mi-as dori-o ecranizata, aceea ar fi Metro 2033. E drept, daca stau bine sa ma gandesc, jocul aferent nu m-a dat pe spate, deci poate nici filmul nu m-ar impresiona. Este posibil ca o eventuala ecranizare sa-mi schimbe radical parerea despre carte, sa-mi modifice imaginea pe care mi-am facut-o in cap, asa ca incep sa cred c-as avea mai multe motive sa NU imi doresc ecranizarea decat sa mi-o doresc. Iar daca e sa fiu sigur de ceva, acel ceva este limba in care ar trebui sa se vorbeasca: indiferent daca filmul va fi facut de rusi, ucrainieni sau americani, personajele ar trebui sa vorbeasca in rusa. Limba engleza este o conventie cinematografica pana la un punct. Zic.

Sunt trei exemple care mi-au venit in minte la prima strigare, insa daca este sa-mi doresc cu adevarat o ecranizare aceea ar fi a cartii mele. Nu, nu a cartii la care ma tot laud ca scriu, ci a cartii mele la modul figurat. Stiti voi, viata ta este ca o carte deschisa, pe care ti-o scrii singur, desi multe capitole sunt scrise de altii. Deci daca e sa-mi doresc cu adevarat ceva, este sa fac ceva cu adevarat memorabil, acel ceva memorabil urmand a fi dorit ecranizat. Iar rolul meu sa-l joc, ati ghicit, tot eu, exact cum a facut Adi Schiop in ecranizarea Soldatii. Poveste din Ferentari (o carte excelenta ecranizata prost, fie vorba-ntre noi). Nu, n-am talent de actor, asta am descoperit deja, sunt constient de asta, drept urmare singurul rol pe care l-as putea vreodata juca ar fi … rolul meu.

Poza luata din articolul De ce imi place sa scriu, articol pe care vi-l recomand cu caldura (deja s-a facut frig, deci caldura redevine importanta)

Pentru a incheia cu un indemn, unul care tine loc si de introducere, dar si de incheiere, voi rescrie titlul: mai usor cu ecranizarile pe scari! Nu le exclud, nu dau cu pietre in ele, dar mi se par prea multe. Sau, altfel spus, mi se pare o criza de inspiratie si de originalitate care nu-mi suna deloc, dar deloc bine. Poza cover e cu mine, caci desi nu credeati cand ati citit titlul, aceste peste 800 de cuvinte sunt, de fapt, despre mine. Si aceasta ultima poza tot cu mine e, motivul fiind acelasi.