Doi – Tony Mott (Antoneta Gales)

Doi nu este primul roman de-al Antonetei Gales (care scrie cu pseudonimul Tony Mott) pe care-l citesc, insa este primul nethriller de-al acesteia pe care-l parcurg. Din acest motiv, m-am simtit ciudat lecturandu-l, gasind foarte putine lucruri in comune cu celelalte 5 carti de-ale ei pe care le-am citit.

Sa recapitulez un pic: prima carte de-a ei, comandata cumva intamplator de la Carturesti, a fost Iarna Crimelor perfecte. L-am citit candva inainte de Revelion, articolul despre ea fiind ultimul pe care l-am scris in 2020. Poate si datorita perioadei, poate si pentru ca nu stiam nimic despre autoare, insa romanul in cauza m-a dat pe spate. Mi-a placut enorm. O surpriza extrem de placuta.

Am continuat cu Toamna se numara cadavrele, sequel-ul romanului de mai sus. Mi-a placut si acesta, dar deja asteptarile erau setate la un nivel ridicat.

Am luat apoi la rand cartile seriei Julieta: Julieta avea un pistol (unde mi-a displacut finalul, m-am simtit minti), Un glont pentru Julieta (unde tot finalul a pacatuit, desi mult mai complexa si mai bine construita, cartea pacatuieste printr-un mobil al crimei mult prea … pueril) si Nu dati cu pietre in Julieta (unde, in mod paradoxal, finalul a fost cel care m-a dat pe spate).

Pentru mine, Tony Mott (Antoneta Gales) este o scriitoare foarte buna de thrillere, iar romanul Doi este, cumva, o iesire a ei din zona de confort. Si a mea, fie vorba-ntre noi. Nu zic ca asa este in mod obiectiv, zic ca asa am privit eu lucrurile. Adevarul obiectiv nu-mi putea si nici acum nu-mi poate schimba IMPRESIA.

Romanul Doi este structurat in 2 mari parti, EA si EL, practic avem o prima parte in care vedem impresiile ei, gandurile ei, zbuciumul ei, iar la final, in loc de deznodamant, avem versiunea lui, gandurile lui, motivatiile lui. Ea si el sunt un cuplu dubios: casatoriti din cauza ca ea ramasese insarcinata, ei trebuie sa treaca peste trauma unui accident in urma caruia ea isi pierde sarcina. Ulterior, intreaga energie a cuplului, mai ales a ei, se canalizeaza spre o noua sarcina. O sarcina i-a unit, legal si religios, insa tot o sarcina a pus un mare zid intre ei.

La un moment dat, ei stabilesc sa se intalneasca dupa cateva ore in mall, insa el nu mai apare. Vedem chinurile ei, cum se chinuie sa afle ce s-a intamplat, se chinuie sa se descopere pe ea, se chinuie sa se regaseasca. Intr-un final, apeland la ajutorul unei agentii de detectivi particulari, afla ca el a plecat intentionat (nicidecum talharit, rapit ori ucis) si ca acum se afla in Lisabona. Ce cauta el acolo, care-s motivatile lui si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Dupa cum va ziceam la inceput, eu o stiam pe Tony Mott autoare de thrillere, drept urmare ma asteptam la un thriller. Pe romaneste, ma asteptam ca el sa fie mort ori macar sa fi fost rapit. Era promitatoare partea cu agentia de detectivi particulari, mi-a placut ideea. Din pacate, insa, nu doar ca nu e vorba despre asa ceva, dar mai este vorba si despre o motivatie care pe mine m-a lasat rece. Stiu ca pot fi acuzat de incorectitudine politica, nu va dezvalui marele sau secret, insa oricat m-as stradui nu pot sa plang pe cineva afla in situatia lor: nici a lui, dar nici a ei.

De altfel, ideea de a avea doar personaje antipatice am mai intalnit-o si-n seria Julieta. Cumva pare specifica autoarei, desi Gigi Alexa, eroina celeilalte serii, mi-a placut enorm (poate tocmai pentru ca-i construita sa displaca). Cand vorbesc despre personaje antipatice ori care sa ma lase rece, nu ma refer doar la cei 2.

In mod evident daca as fi trait chestii asemanatoare ori daca as fi cunoscut persoane care sa fi trait as fi savurat altfel romanul. Totodata, poate am fost eu prea incantat de seria Gigi Alexa, care a setat, intr-adevar, standardele foarte sus (in special prima parte).

Nu pot nega, cartea este bine scrisa, personajele bine construite, problemele lor sunt reale. Un roman realist, profund, poate nu atat de FRUMOS precum cele 2 care se petrec in Brasov (orasul acela mi se pare poezie pura; Bucurestiul, oricat de frumos ar fi el zugravit de autor, mi se pare un oras rece chiar si cand isi propune sa fie atragator), dar cu siguranta foarte complex. In cuvinte putine personajele reusesc sa spuna multe lucruri.

Un alt mare atu al romanului este suspansul: Tony Mott reuseste sa scoata suspans si dintr-o drama de dragoste. Am intalnit in aceasta carte mai mult suspans decat in multe thrillere. Jos palaria pentru asta!

Poate SI din cauza asta am fost eu foarte dezamagit de deznodamant: atat de mult suspans pentru o chestiune atat de … neimportanta?! Mult zgomot pentru nimic, cum a zis Shakespeare acum cateva sute de ani.

Si, ca o ultima calitate a cartii, va rog sa observati cat de diferita poate fi realitatea in ochii a doua persoane care traiesc impreuna. Fix din acest motiv nu trebuie sa luati de-a gata, pe nemestecate, ce va zice o persoana, ci trebuie sa aflati parerile mai multor oameni si sa incercati sa diseminati, sa disecati voi. Realitatea ei era fundamental diferita de realitatea lui, cuplul fiind din start disfunctional. Un condiment interesant, pe care iarasi va invit sa-l urmariti cu atentie: el era o persoana credincioasa. Incercati sa raspundeti singuri la intrebare: Ce merit ori ce vina are religia, credinta, in toata povestea? Eu, unul, inca nu am un raspuns clar.

Pe scurt, romanul Doi, o carte cu extrem de multe calitati, bine scrisa, m-a dezamagit profund. Pe mine, ca voua cel mai probabil o sa va placa. Nu e nimic gresit nici la mine, nici la voi, ci pur si simplu oamenii gandesc diferit. Uneori radical diferit. Din pacate, deseori 2 persoane care gandesc radical diferit se cupleaza. Un posibil rezultat il veti vedea citind romanul Doi.

Romanul Doi de Tony Mott (Antoneta Gales) a aparut la Editura Tritonic si poate fi cumparat de pe Libris, Diverta, Carturesti si eMAG.

ps: Recitind impresiile mele despre romanul Doi, scrise la cateva zile de la terminarea lecturii, mi-am dat seama ca nu am dat numele celor 2 protagonisti. Dupa aceasta prima constatare urmeaza o a doua: nu le-am tinut minte numele. Evident ca as putea face o cautare rapida, ar dura cateva secunde, insa nu asta este ideea. Morala e dubla: pe de-o parte, asta a vrut mintea mea, memoria mea, sa retina, povestea lor, nu si numele lor; pe de alta parte, faptul ca fara sa vreau am scris povestea pe scurt fara sa dau numele inseamna ca instinctiv am depersonalizat cele 2 personaje. Asa cum multi tin minte povestea lui Romeo si a Julietei, regasind apoi diverse Juliete in povestile pe care le intalnesc, eu, in sens invers, am tinut minte povestea ca si cum ar fi a unor necunoscuti. Creierul meu pur si simplu a refuzat sa tina minte numele personajelor, e ca si cum eu nu le-as fi cunoscut niciodata. Povestea lor s-a lovit ca de un zid, n-a regasit nimic in interiorul meu.