Identitati secrete este a doua parte a seriei Alina Marinescu, volum care a depasit calitatea si intensitatea primei parti. Daca in prima parte, Asasin la feminin, aflam, printre altele, cum au ajuns, in ordine, Alex si Alina in slujba organizatiei Elite, in aceasta a doua parte vedem exact cum lucra aceasta organizatie si ce fel de misiuni avea aceasta. Practic, daca in majoritatea thrillerelor de spionaj avem un mare caz, pe care-l vedem din toate unghiurile posibile, in acest caz vedem un pic mai mult imaginea de ansamblu. Aflam putine lucruri despre cei rai, stim doar ce li se comunica agentilor si cum reusesc acestia sa-si duca munca pana la capat.

Un al doilea punct forte al acestei carti, de fapt al acestei serii, este ca urmareste trairile psihice ale persoanelor in cauza, In majoritatea povestilor de spionaj vedem doar rezultatul, vedem cum este inlaturat raul, vedem cat de diabolic era acel personaj negativ si ce s-ar fi intamplat daca el nu ar fi fost anihilat. Nimic despre trairile agentilor, despre cum au ajuns ei agenti secreti, despre ce simt ei. In aceasta carte, Identitati secrete, avem in prim-plan cele 2 personaje, Alex si Alina, cu a lor relatie, cu ale lor sentimente, cu ale lor trairi, simtiri. Misiunile lor sunt cumva in plan secund, sunt pur si simplu o treaba care trebuie facuta. Ce se intampla INTRE misiuni este un lucru la fel de important, cel putin pentru autoarea Monica Ramirez.

Daca in cazul multor carti imi imaginam cum ar arata ecranizarea lor pe marile ecrane, in acest caz nu am putea avea vreun lungmetraj, ci musai un serial. Actiunea este prea densa, sunt prea multe misiuni, prea multe intamplari care sa poata fi comprimate in 2-3 ore.

Spre deosebire, insa, de prima parte, aici actiunea este liniara, nu avem mai multe planuri temporale. Este, deci, mai usor de urmarit.

Tin sa laud in mod special finalul, unul excelent, incitant, care ma face sa astept cu nerabdare sa citesc urmatoarea parte. Pe care, insa, o voi citi mai incolo, nu vreau sa o termin prea repede, ca atunci cand ai o mancare foarte buna in fata pe care vrei sa o savurezi, nicidecum sa o termini in cateva minute.

Un ultim aspect demn de mentionat: locurile prin care aceasta carte ne plimba. Nu mai ajungem prin Romania, singurele legaturi cu Romania sunt cele 2 personaje, Alex si Alina. Nu va dezvalui aceste locuri, le veti descoperi singuri.

Identitati secrete, al doilea volum al seriei Alina Marinescu, de Monica Ramirez, este o un thriller de spionaj excelent, usor atipic, plin de suspans, pe care cu siguranta il vor aprecia iubitorii povestilor de acest gen. Cartea are in prim-plan relatia dintre cei 2, insa nu sunt de neglijat misiunile extrem de periculoase pe care acestia le primesc de la organizatia lor.

Identitati secrete a aparut la Editura UP, putand fi comandata si de la librariile online LibrisLibraria Delfin ori eMAG.

ps: Cititi Identitati secrete numai dupa ce ati citit in prealabil prima parte. Pentru a avea habar ce e cu Alex si Alina, cine sunt ei si de ce relationeaza astfel trebuie sa fi citit prima parte. Este tipul de serie pe care n-o puteti citit altfel decat in ordine.