Casa Papusilor este a treia carte din seria Helen Grace, primele doua fiind, in ordine, Ghici cine moare primul si Ghici ce-i in cutie.

In acest al treilea volum, in Casa Papusilor, avem 3 planuri avand-o toate in prim plan pe Helen Grace. Par a fi 3 cercuri concentrice, fiecare incluzandu-l pe celalalt, toate ducand in punctul lor central, catre detectiva mult laudata.

Planul principal, ancheta, are in prim plan tot un criminal in serie, de aceasta data fiind vorba despre un obsedat sexual. Nu vi-l dezvalui, nici numele lui, nici ocupatia, va spun doar ca totul incepe cu descoperirea unui cadavru ingropat intr-o plaja. Partea interesanta si infricosatoare este, insa, alta: acea persoana incetase din viata cu mai mult de 2 ani in urma. Helen Grace, cu intuitia si inteligenta cu care deja ne-a obisnuit, si-a dat imediat seama ca nu este singura victima. Cum continua totul ramane sa descoperiti singuri.

Celelalte 2 planuri sunt legate in mod direct de persoana lui Helen Grace. Este, pe de-o parte, planul ultra-personal, dorinta ei de a afla ce mai face nepotul ei (fiul surorii ei), ultima ruda in viata, ultima legatura cu familia, cu trecutul. Pe de alta parte, este vorba de relatiile lui Helen cu colegii ei din politie: cine o lucra, cine era trup si suflet de partea ei si cine tot schimba taberele.

Acum, fara sa va dezvalui cum se termina, fara sa va mai dau alte detalii, trebuie sa va marturisesc faptul ca aceasta carte pare cea mai slaba a seriei. Seria ramane inca buna, inca sunt curios cum va continua, Helen Grace este un personaj prea misto conturat pentru a renunta la el, atat autorul, cat si eu, ca cititor, insa pot recunoaste ca aceasta a treia parte m-a dezamagit. Am simtit efectiv cum am fost mintit, in 2 randuri, cum parca mi s-a zis direct ca intai unul, apoi altul este criminalul, cele 2 personaje fiind ulterior abandonate. Pur si simplu au devenit brusc neinteresante. Au fost, parca, aruncate la gunoi.

Iar despre eroina principala, Helen Grace, trebuie sa mai zic un singur lucru: pare prea norocoasa. Prea i se aliniaza toate astrele, ajunge fix atunci cand trebuie acolo unde trebuie. Iti faci norocul cu mana ta, dar uneori, in cazul anumitor oameni, vorbim parca mai mult de noroc decat de inteligenta.

Cat despre criminal, despre omul rau, va zic doar atat: desi bolnav, nu mi-a starnit deloc groaza. Nu am simtit fiori, #pieledegaina ori alte alea. Parca prea putin intens, prea putin periculos. Si, obiectiv vorbind, prea putin conturat.

Nu, Casa Papusilor nu este o carte feminista, nu este o propaganda despre puterea femeilor si despre cat de nenorociti sunt barbatii. Poate intreaga serie ar putea fi considerata un pic feminista. Dar in limite acceptabile, ca sa zic asa.

Casa Papusilor este, per total, o carte decenta. Primele 2 volume au ridicat, poate, prea mult stacheta. Veti fi dezamagiti doar comparativ cu acestea. Altfel, un thriller decent, poate chiar bun pentru cei mai initiati in acest gen literar.

Au mai aparut inca 2 parti ale seriei, traduse si la noi, Ghici cine-i mincinosul si Baiatul Pierdut. Sunt curios daca vor fi de nivelul primelor 2 volume ori calitatea va continua sa scada.

Casa Papusilor de M. J. Arlidge a fost comandata de la Cartepedia.