December 1

Cornelia Tudusciuc: Citim autori români sau nu?

Cornelia Tudusciuc Citim autori români
Eu cu siguranță citesc autori români si n-o sa încetez sa-i citesc doar pentru că am găsit câteva cărți care nu mi-au fost pe plac.
Pornind de la provocarea lui Emil, m-am gândit să scriu și eu acest articol, dacă se poate numi articol pentru că nu prea am experiență în domeniu. În el o să vorbesc despre scriitori români contemporani, despre acei scriitori români care au reușit sa-mi rămână în suflet după ce le-am citit opera, dar și despre acei a căror cărți nu prea mi-au fost pe plac.
Nu o să fac un top, dar o sa încep cu scriitoarea mea preferată și anume Camelia Cavadia. Prima oară am făcut cunoștință cu dumneaei prin intermediul romanului Măștile fricii. O carte pe care am citit-o într-o zi, acum 2 ani și la care mă gândesc și azi. O carte pe care o recomand tuturor, o cartea care reflectă povestea de viață a multor familii, fie ele din România sau nu.

Nici celelalte cărți ale autoarei nu sunt mai prejos. Vina și Purgatoriul îngerilor sunt la fel de sensibile și de triste și reflectă o realitate pe care mulți din noi refuzăm să o vedem.

Continue reading

December 1

Mona Rusinescu: Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi

Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi Mona Rusinescu

A scrie și a citi în limba maternă este un privilegiu. Unul de care ar trebui să se bucure fiecare persoană, indiferent în ce țară s-a născut. Eu m-am născut în România. Simt, iubesc, plâng și zâmbesc doar românește. Indiferent câte limbi străine știu să vorbesc, graiul de acasă e singurul în care sufletul meu se poate exprima.

Îmi amintesc momentul când am învățat să citesc. Când toate semnele din fața mea au prins viață. Și am făcut asta în limba română. Citind povești. Poate pentru mulți Ion Creangă, Petre Ispirescu, Emil Gârleanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea sunt o reală plăcere a fi citiți în orice limbă de pe pământ. Însă, a le descoperi scriitura exact așa cum au așternut-o ei pe hârtie este o binecuvântare. De care am profitat cât de mult am putut. Continue reading

December 1

Catalina Bianca: De ce nu ne iubim literatura?

Citestemil Romaneste de ce nu ne iubim literatura

Am iubit întotdeauna cuvintele. Mi-a plăcut să scriu, să citesc, să mă pierd și regăsesc printre rânduri. Am citit pe ascuns „Crăiasa zăpezii” la lumina veiozei din camera bunicii pentru a-mi surprinde colegii și doamna învățătoare, care dintr-o pură coincidență era și mama, la ora de lectură. Mie mi-au plăcut poeziile, poveștile, romanele, dramaturgia, vechiul, noul, totul. Trebuia să fie doar o altă lume în care să mă pierd, conturată prin cuvintele altcuiva, în care să pot evada. Am citit cu drag, de la Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Ana Blandiana, Marin Sorescu sau Marin Preda, Sadoveanu, până la Marius Tucă, Cristina Andone, Mădălina Rusescu. De unii nici nu ați auzit și probabil mulți dintre voi nu vor auzi vreodată, dar scriu atât de frumos …

Cumva, mie nu mi-a fost niciodată teamă să citesc, dar asta pentru că am avut norocul de a da exact peste oamenii potriviți care acceptau faptul că acele comentarii, acele eseuri, de la examene, olimpiade, erau scrise în procent de 99% în viziunea mea. Undeva greșim, undeva în școală se greșește, învățăm copiii să se teamă de literatura noastră, să „urască” autorii români consacrați și să îi evite din cauza emoțiilor vechi și pe cei contemporani. Asta pentru că asociază literatura noastră cu o notă, cu teza aia la care a luat o notă mică pentru că a sărit un paragraf din cartea de comentarii. Eminescu e printre cei mai detestați, în frunte cu „Luceafărul” vieții, de Barbu nici nu se mai pune problema să îl aducem în discuție. Mi-ar plăcea ca evaluările să semene mai mult cu niște recenzii. Să îmi spună copilul, elevul, studentul, ce i-a plăcur și ce nu, ce a înțeles el, de ce ar recomanda cartea aceea și cui.

Dacă întrebi românii care e autorul preferat *exceptând numărul mare de români care nu citesc deloc*, majoritatea au unul străin. Asta nu pentru că noi nu am avea oameni care chiar reușesc să îți facă pielea de găină, ori să te facă să te îndrăgostești de unul dintre personaje (eu l-am iubit pe Ionuț Jder vreo doi ani, până când filmul mi-a schimbat imaginea lui), ci pentru că ne temem de ei. Și mai cred într-un motiv, numit „capra vecinului”. „Da’ ce mă, ăla a scris o carte, mare brânză, și io’ pot, tocmai de-aia nu o să o citesc pe a lui. De ce să facă ăla bani, cu ăia 30 de lei pe spinarea mea, când eu trăiesc din sărăcie, ia mai bine să o adaug eu în coș pe al lui Coelho, că e doar 46…și e Coelho…

Sunt mulți autori români,vechi și noi, care scriu grozav. Nu vă temeți de numele noi, dar care sună cunoscut. Nu ne mai așteaptă nicio notă dincolo de ele.

Hai să le dăm o șansă…hai să citim românește!

La mulți ani!

 

Să vă spun câte ceva despre mine? Sunt Cătălina şi Bianca, iar dacă puneţi un ceas lângă mine, se transformă într-un ceas cu cuc 🙂 Sunt un cititor înrăit, care în ultima vreme a fost îmbunat din cauza serviciului. Mai mult şi mai bine mă puteţi cunoaşte pe Blog de zâmbit (https://blogdezambit.wordpress.com/), iar zilele astea lucrez la catalinaspune.com, un proiect care deocamdată e privat, dar pe care îl vom cunoaşte curând. Ah, da şi îmi place să zâmbesc, dar cred că v-aţi prins. Pupici!

Eu cu autoarea acestui articol 🙂

Articolul De ce nu ne iubim literatura este al doilea articol scris de frumoasa Catalina pe acest blog. Primul articol a fost scris in ziua de debut a blogului.

December 1

Stefania Costache: Scriitor, român, contemporan, preferabil viu.

Hai că-i simplu! Avem atâția buni. Îl aleg pe Puric că mai român sau mai naționalist decât el nu cred că avem. Ba nu, îl aleg pe Pleșu. E și pe prestigiu și am și o povestioară ușor amuzantă in ceea ce privește una dintre cărțile lui.

Mi-a făcut cadou un prieten “Minima Moralia” a lui Pleșu. Mi-a zis că o să îmi placă la nebunie că omul are aceeași viziune ca a mea. Atât de nerăbdătoare eram să o citesc încât am tras pe dreapta până acasă să citesc măcar câteva pagini. N-am trecut de prima!

Mi-am zis că e mai complicată și necesită atenția mea integrală.

Am ajuns acasă și cartea a insistat să rămână la fel de complicată. Citeam un paragraf și până la sfârșitul lui uitam despre ce era vorba sau trebuia să fac pauză să îmi amintesc ce înseamă nu știu ce cuvânt.

N-am citit-o, dar a doua zi m-am dus la prietenul meu și i-am zis că a avut dreptate. E genială! El mi-a zis că știa că o să îmi placă și că și pe el îl cucerise.

L-am luat pe Pleșu la mare să îl citesc pe plajă, poate îmi iese… Nu mi-a ieșit.

Mă apropiasem destul între timp de prietenul care mi-o dăruise așa că i-am zis:
– Bai nene, eu nu am înțeles nimic din cartea de la tine și nici nu am putut să o citesc toată. Recunosc că e peste nivelul meu. Te rog, spune-mi ce ți-a plăcut atât de mult la ea!

A început să râdă în hohote și mi-a spus:

– Nici eu nu am putut să îl citesc că nu înțelegeam nimic. Am vrut să te impresionez plus că mă bazam pe tine să îmi povestești după…

Mda, Pleșu e un scriitor român despre care nu aș putea scrie nimic in afară de povestioara asta.

Hai să aleg altul că tot au rămas mulți.

Chișu, Cărtărescu, Mircea Albulescu, Maria Timuc, Nicu Alifantis, Maticiuc. Ceeee!? De ce mi-a venit în minte ăsta ultimul? I-am citit cartea? Da, i-am citit-o. E bună?

Mai bună decât sunt recenziile ei. Mi-a plăcut? Da.

M-a impresionat atât de tare cât ăsta să fie scriitorul român pe care îl aleg? Nu.

Off! Am început greșit căutarea unui scriitor despre care să scriu. Vreau să aleg unul care atinge suflete prin literele sale, unul care emoționează sincer și până la lacrimi uneori.  Păi, ultimul text la care am plâns a fost al lui Maticiuc. Deci de asta mi-a venit el în minte.

Nu e un text din cartea lui, dar e scris de el și fabulos și de sincer și de bun. Căutați “Nemuritorii” pe google și o să înțelegeți de ce m-am oprit la el.

Da, gata, ăsta e! N-o fi naționalist convins Codin, dar pare umanist ceea ce mie mi se pare un pic mai mișto. E de o sensibilitate și de o superficialitate în același timp încât uneori nu pot crede că același om scrie ambele texte. E un paradox și mie paradoxurile mi se par românești. Creangă era paradoxal în texte, Eminescu era paradoxal în texte, ai noștri sunt paradoxali în general.

E recunoscut ca fiind afemeiat. Aici cred că n-are nimeni dubii despre marii noștri poeți sau dramaturgi că ar fi fost altfel 😊. Se simte în textele tuturor inclusiv in ale celui ales de mine doar că noi romanii suntem și inventivi așa că in loc să ne numim valorile “afemeiati” le zicem “romantici”.

Mai toți n-au fost apreciați sau iubiți la vremea lor. In vremea noastră numim asta “că are mulți hateri”. Are mulți deci iar se încadrează la scriitor tipic românesc.

Ce-i lipsește lui Maticiuc și restul au avut e lipsa banilor. Ăștia vechi ai noștri mureau de foame și își îmbogățeau urmașii post mortem. Ăsta e bogat, dar nu din scris, deci se iartă.

Hai că iar am scris mult, ca și anul trecut despre Eminescu.

Citiți Nemuritorii ca să fiți romani 100% și să plângeți de ziua României!

Stefania Costache

Articolul Scriitor, român, contemporan, preferabil viu. a fost scris de Stefania Costache, frumoasa domnisoara din poza de mai sus. Anul trecut, pe 15 ianuarie, in ziua de debut a acestui blog, a avut unul dintre cele mai bune articole. Pe Stefania o puteti citi pe blogul ei personal lolrelai.eu.

December 1

Florin Ciprian Ursulescu – Igor Bergler – Dan Brown de Romania

Igor Bergler Biblia Pierduta Testamentul lui Abraham

Igor Bergler – Prima dată când am intrat în contact cu acest autor, a fost o reclamă bine făcută pe Facebook la Testamentul lui Abraham, ce mă invita să o citesc. Părea o carte plină de mister ce trebuia să îmi dezvăluie secretele ascunse ale unui personaj important din istorie, iar eu trebuia să o am. Va las aici linkul: Continue reading

December 1

Diana Neata: Autori romani contemporani – intre cliseu si sublim

Diana Neata Autori romani contemporani

Literatura romana contemporana e un subiect intens dezbatut pe blogurile de carte autohtone. Parerile variaza intre„nu e apreciata la adevarata sa valoare” si „se publica mult și prost”. Ambele variante sunt la fel de adevarate. Pe de-o parte exista carti extraordinare ce vor trece testul timpului, pe de alta… se publica orice si oricat. Pentru fiecare carte buna, apar doua-trei ce intra in categoria „maculatura”, nu e vreo statistica oficiala, dar sunt sigura ca e asa e! Tocmai pentru ca am de unde alege, in clipa in care Emil ne-a provocat sa scriem despre literatura romana, mi-am propus sa va prezint fix aceste doua laturi. Dupa numeroase schite mentale, am ajuns la concluzia ca cel mai bun mod de a realiza asta este sa realizez doua topuri: unul cu autori romani contemporani exceptionali, altul cu… unii mai putin remarcabili. Practic, am facut un top si un anti-top. Continue reading

December 1

Anaphielle: Umbra nu le vine bine autorilor care poartă în cuvinte virtuți rare

Lumea autorilor din România este un loc aparte, însă diversitatea care a apărut în ultimii ani a creat, printre altele, o mare confuzie, iar proverbul ”Nu judeca o carte după coperta ei” a prins un înțeles învers.

 Pe cine mai citim? Pe cine mai iubim? Pe cine mai credem?

Am promis cândva, plină de încredere, că voi citi cât mai mulți autori români contemporani, astfel că mi-am făcut o listă lungă pe care la scurt timp am abandonat-o. Sentimentele simțite lecturând cărți slăvite și preamărite care de fapt nu spuneau nimic m-au transformat într-un cititor sceptic.

Pe mine cartea trebuie să mă facă să simt, așa cum am învățat de mic copil. Continue reading

December 1

Dorina Danilă: De ce nu (prea) citesc literatură română?

Dorina Danila Autori Romani

Să scrii un articol pentru o campanie menită (cred) să promoveze literatura română în care să povestești de ce nu (prea) citești literatură română, asta mi se pare o aroganță.

Așa că nici răspunsul la întrebare nu poate fi decât o aroganță. Ba chiar două, dacă stau să mă gândesc bine.

Dacă o iau cronologic – un soi de defecțiune profesională, ce să fac? -, ar trebui să încep probabil cu clasicii literaturii române. Pe care nu-i mai citesc din simplul motiv că am citit tot ce s-a scris mai bun în domeniul ăsta, încă din anii de școală. Dacă nici asta nu e aroganță, nu știu zău care mai e! La prima vedere doar, fiindcă „secretul” e că am avut parte de profesori de română care m-au făcut să-mi placă să citesc și mi-au stârnit curiozitatea să citesc și dincolo de lista de lecturi obligatorii. Așa i-am descoperit și i-am citit – nu întotdeauna cu aceeași plăcere, recunosc – pe Cezar Petrescu, Rebreanu, Marin Preda, Ionel Teodoreanu și chiar pe mult hulitul, mai târziu, Sadoveanu. Apropo, mi-a plăcut mult Baltagul, trebuie să recunosc. Cred, totuși, că momentul lor în experiența mea de cititor a trecut și că trebuie să facă loc altor autori.

Face excepție Caragiale, pe care-l recitesc adesea și sunt surprinsă de fiecare dată cât de actuale sunt scrierile lui. Din păcate pentru noi, românii.

Cât privește literatura română contemporană, n-o prea citesc tot din aroganță. De data asta nu a mea, ci a autorilor. Care par să fie câtă frunză, câtă iarbă, cu cât pare să scadă numărul cititorilor, cu atât pare să se multiplice cel al autorilor. Cu toate astea, marele roman românesc contemporan încă se lasă așteptat. Nu ducem lipsă însă de o autosuficiență vecină cu trufia a multor scriitori, care nu face decât să îi îndepărteze pe cititorii și așa pe cale de dispariție, dacă ar fi să le dăm crezare autorilor. Care, din turnul de fideș în care s-au cocoțat, par mereu gata să se războiască cu oricine nu le apreciază cum se cuvine „operele”.

Și aici există o excepție, ba chiar două, dacă stau bine să mă gândesc. Simona Antonescu și Doina Ruști pe numele lor, două doamne ale căror cărți le-am citit cu plăcere și care sunt prezențe foarte plăcute în spațiul public românesc. Părerea mea subiectivă, desigur. Vă recomand cărțile lor, cred că o să vă placă. Mai ales Hanul lui Manuc de Simona Antonescu, care sper să-și găsească drumul spre programa școlară cât mai curând. Apropo de aroganțe, a comis și doamna Antonescu una mică, Mă refer la volumul despre Otilia Cazimir, publicat la o editură care pare că nu vrea să vândă, așa că volumul (de fapt, întreaga serie de povești despre scriitori) pare să fie inaccesibil.

N-aș putea încheia decât tot cu o aroganță: vă provoc să mă convingeți să mă răzgândesc! Adică să mă faceți să mă apuc de citit literatura română. Grea misiune, vă asigur!


Articol De ce nu (prea) citesc literatură română? a fost scris de Dorina Danilă. Pe ea o puteți citi și pe blogul personal DorinaDanila.com.