Viata e frumoasa, DAR merita citita!

Tag: Editura Trei (Page 1 of 2)

Post-mortem (Scarpetta #1) – Patricia Cornwell

Post-mortem este primul roman al seriei Scarpetta (care are pana acum, daca informatiile mele sunt corecte, actualizate, 29 de carti) si primul roman de fictiune scris de autoarea americana Patricia Cornwell.

Pana sa va vorbesc despre romanul in sine, trebuie sa va spun 3 lucruri interesante pe care trebuie sa le stiti inainte sa va apucati de Post-mortem:

  1. Romanul Post-mortem a fost scris in 1990, insa abia anul acesta a fost tradus in limba romana (la Editura TREI). Motivul: in martie anul acesta a aparut pe Amazon Prime Primul Sezon al serialului Scarpetta. Inteleg ca e in pregatire si sezonul 2.
  2. Autoarea Patricia Cornwell ar merita un film despre propria persoana. Despre scrierile ei, nu doar cele de fictiune. Ea este in sine un personaj. Va dau pagina aferenta de Wikipedia, dar si site-ul ei personal. Restul cautarilor va trebui sa le faceti singuri. Nu va spun mai multe, nu vreau sa fac “spoiler”.
  3.  Este foarte interesant de citit un roman scris in 1990. Spre deosebire de cartea Nu te teme de intuneric, pe care am terminat-o de citit in urma cu putin timp, in cazul Post-mortem lucrurile sunt mult mai fascinante. Daca la Nu te teme de intuneric vorbim despre o carte SCRISA in prezent a carei actiune se petrece in 1983, in cazul acestui roman al Patriciei Cornwell vorbim despre o carte SCRISA in 1990. Sa ne intelegem: anul 1990 este pentru unii fix cum era pentru mine 1970 cand eram in scoala. Parea departat, insa diferenta era de doar 20 de ani… Ma rog, ideea este ca o lume in care trebuie sa suni pe telefonul fix, in care nu exista internet, in care calculatorul este o raritate, mi se pare o lume fascinanta. Nu spun ca as vrea sa traiesc in ea, as fi ipocrit sa afirm asta intr-un articol de blog, deci online, insa simt nevoia sa ma reintorc la lumea aia, sa citesc mai multe carti, sa vad mai multe filme a caror actiune se desfasoara in acea lume. Nu spun ca e mai buna decat actuala, spun doar ca pentru a o intelege pe deplina pe cea in care traim trebuie sa avem termen de comparatie. Nu insist asupra ideii, spun doar ca pentru mine a fost o lectura foarte interesanta SI din acest motiv.

Acum sa revin la povestea romanului Post-mortem. Kay Scarpetta este medic legist. Desi teoretic politistul este anchetatorul sef, aici ea este personajul principal, ea este cea care dezleaga misterul. Ea este pe urmele unui criminal in serie care ucidea femei. Romanul incepe cu a patra victima a sa, o doctorita absolventa la Harvard. Nu va spun mai multe, chiar ar fi pacat sa va dezvalui orice altceva. Insa trebuie sa va spun ca romanul se bazeaza pe fapte reale, pe niste crime care chiar s-au petrecut in realitate. Numele criminalului in serie din realitate este Timothy Wilson Spencer. In timpul care s-au petrecut aceste crime, autoarea Patricia Cornwell lucra la OCME. Va trebui sa cititi cartea si sa vedeti care este diferenta dintre ce a scris ea si ce s-a intamplat de fapt in realitate.

Per total, Post-mortem este un roman excelent, plin de suspans, cu un personaj principal, Kay Scarpetta, foarte ofertant. Ma bucur ca ma voi intalni cu ea si in alte romane, ar fi fost pacat sa se renunte la ea. In plus, faptul ca totul se bazeaza pe fapte reale m-a facut sa ma inspaimant mai mult decat o fac de obicei. Pe mine nu ma sperie crimele fictionale, insa ma inspaimanta de-a dreptul crimele care chiar s-au petrecut in realitate.

Post-mortem poate fi achizitionata SI de pe Libris, Carturesti ori Cartepedia.

Blog tour by Crime Club

Articolul despre romanul Post-mortem face dintr-un nou blog-tour by Crime Club. Celelalte articole scrise pana acum se gasesc pe urmatoarele site-uri si bloguri: Anca si cartile; Biblioteca lui Liviu; Carti.blog; Andrei Cioata.

Imparatia orbilor – Louise Penny

Imparatia orbilor este un nou roman din seria care-l are ca personaj principal pe inspectorul Armand Gamache. Din pacate, cartile nu au aparut in limba romana in ordinea cronologica a aparitiei, drept urmare pot fi citite distinct, ca povesti de sine statatoare. Personal, am mai citit doar alte 2 carti cu acest personaj: Toti diavolii sunt aici si Un om mai bun. Tot de aceeasi autoare am mai citit Stare de teroare, cartea pe care a scris-o in colaborare cu fosta prima doamna a SUA, Hillary Clinton.

Pentru cine este curios de ordinea exacta, Imparatia orbilor este volumul 14 al acestei serii. Celelalte 2 sunt, de fapt, urmatoarele aparitii, ordinea fiind Un om mai bun (volumul 15) si Toti diavolii sunt aici (#16). Chiar daca povestile sunt solide, cu sens, imi propun ca dupa ce vor aparea, habar n-am in ce ordine, toate cartile seriei, sa ma apuc sa le citesc de la 1 la 20 sau cate vor fi pana atunci. Peste 10-20 de ani poate …

Imparatia orbilor este iarasi o poveste care contine 3 povesti. Nestiind trecutul, ce s-a intamplat in volumul precedent, nu m-am putut baza decat pe ce scrie aici. Cele 3 povesti intrepatrunse sunt: Continue reading

Un om mai bun – Louise Penny

Un om mai bun suprapune 3 probleme: problema personala a inspectorului Gamache (retrogradarea sa din functia pe care o avea si revenirea sa ca sef al departamentului de omoruri din Quebec), un posibil dezastru natural cauzat de inundatii si o crima pe care acelasi inspector Gamache va trebui s-o rezolve.

Desi dezastrul natural parea iminent, fiind problema care interesa pe toata lumea, disparitia tinerei Vivienne Godin este luata in serios de inspectorul Gamache. Desi fusese recent numit in noua si in acelasi timp mai vechea sa functie, el este de acord ca de aceasta ancheta sa se ocupe oficial fostul sef, adica actualul sau ginere, inspectorul Beauvoir. Cei doi hotarasc sa conlucreze pentru a elucida misterul.

Amandoi isi pun intrebarea legitima: cum ar actiona ei daca s-ar afla in situatia respectiva? Cum ar reactiona daca sotia, respectiv fiica unuia dintre ei ar disparea? Si, mai ales, cum ar reactiona daca ar cunoaste un amanunt important: faptul ca ea este gravida.

Acum,  ca sa critic un pic Editura Trei, nu am avut ocazia sa citesc seria in ordine. Am citit initial Toti diavolii sunt aici, cartea numarul 16, pentru ca apoi sa continui cu volumul numarul 15, Un om mai bun. Drept urmare, nu pot urmari firul narativ legat de transformarea personala a inspectorului Gamache. Sunt multe piese care lipsesc din acest puzzle, drept urmare sunt nevoit sa urmaresc celelalte 2 fire narative. Sper ca intr-un final sa se traduca toata seria si la noi, sa ma pot bucura cum se cuvine de ea. Continue reading

Ostatica – Clare Mackintosh

Ostatica este prima carte de-a autoarei pe care am citit-o, desi la noi au mai aparut alte 5. Vreau sa mai comand alte cateva de-ale ei, caci tare mi-a placut.

Mina si Adam sunt un cuplu cu probleme. Mina este insotitoare de zbor (stewardesa este cumva incorect politic, desi n-am inteles de ce), insa visul ei din copilarie fusese sa devina pilot. Meseria actuala era ca o infrangere pentru ea.

Adam era politist, insa avea probleme.

Impreuna adoptasera un copil, pe Sophia.

Fara sa va dau toate detaliie, va spun ca Mina va lucra pe primul zbor direct Londra – Sidney, o cursa istorica de 20 de ore. Din pacate, ceea ce se dorea a fi o cursa istorica se transforma intr-un mare fiasco, caci zborul este deturnat. Teroristii nu sunt islamisti, ci sunt asa numiti eco-teroristi. Si, fara sa va dezvalui exact modalitatea, va spun ca Mina a fost AMENINTATA ca viata fiicei sale, Sophie, este in pericol, drept urmare ea trebuie sa coopereze. Asa ca se pune problema morala: ce ar fi trebuit sa aleaga? Ce as fi ales eu daca m-as fi aflat in locul ei? Continue reading

Noaptea (Martin Servaz #4) – Bernard Minier

Noaptea este volumul 4 din seria Martin Servaz. Din pacate, la noi a fost sarit volumul 3. Eu le-am citit  pe primele 2, insa doar despre primul, Inghetat, am scris.

Sa trec direct la subiect si sa spun ca IN SFARSIT actiunea are legatura cu nordul Europei. Kirsten Nigaard aterizeaza cu elicopterul pe o platforma petroliera din Marea Nordului, unde ea ancheta moartea misterioasa a unei tehniciene. La apel lipseste un angajat, iar atunci cand Kirsten ii perchezitioneaza cabina, aceasta gaseste mai multe fotografii. Dupa cateva zile, ea ajunge in biroul lui Martin Servaz, celebrul detectiv din Toulouse, caci din cate se pare barbatul disparut este nimeni altul decat Julian Hirtmann. Nu va zic cine mai este implicat si dupa cine umbla, de fapt, cei 2, o echipa pe cat de inedita, pe atat de eficienta, insa trebuie sa va mai povestesc ceva. Inainte de a reincepe aceasta ancheta, Martin Servaz este la un pas de moarte, fiind impuscat in inima de un suspect ce tocmai iesise din inchisoare. Nu va dau detalii despre cum scapa miraculos Martin, insa trebuie momentul este esential, pentru experienta il schimba radical, fundamental.

Fara sa fi citit volumul 3, dupa cum ziceam el nu a aparut in limba romana, referirile par a se face doar la primele 2 volume. Pe ele trebuie NEAPARAT sa le cititi pentru a intelege acest volum, altfel nu veti cunoaste nici antagonistul, celebrul Hirtmann, nici anchetatorul, personajul pozitiv, Maritn. Ceea ce e pacat, ambii sunt personaje foarte bine conturate, puternice si deosebit de inteligente. De-a dreptul geniale, as zice. Continue reading

Ghici cine pandeste in padure (Helen Grace Vol 8) – M. J. Arlidge

Seria Helen Grace a ajuns la volumul 8. Nu credeam ca EU voi ajunge sa o tolerez opt volume pe insuportabila Helen Grace, unul dintre personajele pe care le urasc din ficati, Ghici cine pandeste in padure, spun din start, este un volum in linia celorlalte, insa unul in care Helen este mai digerabila ca oricand. S-o fi maturizat si ea, zic.

Inainte sa va povestesc despre Ghici cine pandeste in padure, trebuie sa va dau linkurile precedentelor volume. Asadar, in ordinea numerelor de pe tricou: Continue reading

Regatul (The Kingdom) – Jo Nesbo

Regatul este cel mai nou roman semnat Jo Nesbo, fiind unul dintre putinele de sine statator. Restul sunt parti ale unor serii ample, drept urmare acesta poate fi citit distinct. Si aici se afla, de fapt, prima cheie, caci romanul Regatul nu este chiar in stilul consacrat Jo Nesbo.

Roy si Carl sunt 2 frati pe care destinul i-a despartit. Roy este fratele mai mare care a ramas in orasul natal, care nu s-a putut rupe de trecut. Amandoi au ceva de ascuns, un secret de familie care nu e bine sa iasa la iveala.

Atunci cand Carl se intoarce in orasul natal pentru un proiect grandios, lumea lui Roy pare a se prabusi. Firavul sau echilibru in care traia este pe cale sa se destrame. Atunci cand se indragosteste de Shannon, sotia lui Carl, totul pare pierdut.

Nu va zic nici care este proiectul lui Carl, nici care-s secretele pe care cei 2 le ascund si nici ce se intampla intr-un final cu Regatul celor 2 frati, insa va avertizez ca urmeaza sa aveti de-a face cu o carte imensa, un mastodont de 700 de pagini care ii va sperie pe unii intai si intai prin dimensiunile sale. Continue reading

Strainul de acasa (A Stranger in the House) – Shari Lapena

Strainul de acasa a fost un thriller destul de ciudat pentru mine: nu este deloc deloc o carte previzibila, cu greu poti intui finalul, insa cu toate astea nu am reusit sa-l traiesc intens aproape deloc.

Motivul este aparent banal, dar pentru mine extrem de important: personajele mi-au fost toate indiferente. Nu le-am iubit, nu le-am urat, pur si simplu m-au lasat indiferent.

Pe scurt: Karen si Tom Krupp sunt de 2 ani un cuplu foarte fericit, insa un eveniment aparent ciudat, disparitia brusca a sotiei sale, il face pe Tom sa regandeasca totul. Atunci cand afla ca nevasta lui, Karen, a suferit un accident in partea opusa a orasului, intr-o zona rau-famata, cunoscuta pentru droguri si prostitutie, incepe sa-si puna intrebari. Din pacate, desi avea o tona de intrebi, Tom nu primeste niciun raspuns pentru ca sotia sa nu isi aminteste nimic, nu are nicio idee ce cauta acolo. Atunci cand Karen este acuzata de crima, ea este nevoita sa isi dezvaluie, pe rand, mai multe secrete pe care nu-si dorea sa le spuna nimanui. Continue reading

Black Friday literar 2020

Astazi, vineri 13 noiembrie 2020, este in plina desfasurare Black Friday literar 2020. Eu vreau sa scriu cateva idei, sa ramana scrise si pentru anii urmatori. Nu vreau sa va plictisesc, sa scriu cuvinte inutile.

Intai, pe scurt de tot, de ce ai cumpara carti, deci care ar fi utilitatea acestui Black Friday literar 2020:

  1. Spre deosebire de alte obiecte, in cazul cartilor nu poti spune ca ai luat CHESTII INUTILE. E tot timpul loc de alte cateva carti. Deci nu e chiar grav daca iei mai multe.
  2. Poti face o lista de carti pe parcursul catorva luni, lista pe care s-o golesti la evenimente gen Black Friday literar 2020.
  3. In cazul cartilor, e bine sa iei mai multe deodata ca sa nu platesti transport ori ca sa-l platesti o singura data.

Continue reading

Suflete pereche (The One) – John Marrs

Suflete pereche este una dintre cele mai bune carti citite in ultima vreme. Are si suspans cat cuprinde, ce caut eu la un thriller, are si un stil aparte de scriere (avem 5 personaje pe care le urmarim in paralel, ei neinteractionand deloc unul cu altul), dar are si o gramada de chestii care te pun pe ganduri. E drept, nu vorbim despre chestii verificate medical, nici macar nu se pune problema de asa ceva.

Premisa este urmatoarea: o mare companie promite ca-ti va gasi jumatatea pe baze stiintifice. Practic, daca le trimiti o mostra din ADN-ul tau, ei iti vor gasi persoana care din punct de vedere al ADN-ului este cea potrivita. O premisa simpla, curata, pe baza careia poti scrie la infinit. Continue reading

« Older posts

© 2026 CitestE-MI-L

Theme by Anders Noren — Up ↑