In afara de acest prim paragraf, restul articolului este scris de aproape 2 saptamani. Am terminat lectura cartii Ospatul de la miezul noptii, insa parca nu-mi veneau cuvintele. Dupa ce am sters vreo 3 versiuni ale acestui articol, poate chiar 4, am zis sa pastrez ultima varianta, care oricum era prea scurta. Stiti voi, regulile Google sunt sfinte, deci ar trebui sa am minimum 600 de cuvinte. Am pastrat varianta asta cu gandul sa o rescriu, sa o cizelez, intr-una dintre deplasari: la Targoviste sau la Cluj. Candva cand voi avea mai multa inspiratie. Din pacate, insipiratie nu am, asa ca am decis doar sa adaug acest paragraf. Vina este evident si a mea, dar si a cartii. Este tipul de carte care nu te inspira, despre care chiar nu prea ai ce sa spui. Nu e proasta, caci despre carti proaste este foarte usor de scris, dar nu este nici exceptionala. Fix cum nu trebuie sa fie.
Ospatul de la miezul noptii este a treia carte (dupa Apartamentul din Paris si Petrecerea de vanatoare) scrisa de Lucy Foley pe care am citit-o. Din pacate, autoarea este cumva repetitiva, aplica aceeasi reteta peste tot. Cartea aceasta se aseamana mult cu Apartamentul din Paris. Imediat va explic cum si in ce fel.
Avem un resort de lux care urmeaza a fi inaugurat. Patroana acestui resort este casatorita cu arhitectul care a gandit totul, cei doi planifica totul in cele mai mici detalii. Doar ca, ce sa vezi, trecutul acelui resort ii ajunge din urma, caci ceea ce trebuia sa fie o noapte magica se transforma intr-un dezastru. Cine este de vina pentru acest dezastru, cine s-a strecurat ca invitat la aceasta inaugurare, cine este politistul care ancheteaza crimele (caci intr-un final vor exista si cadavre, doar este un thriller) si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
De ce spuneam ca asemanarile cu Apartamentul de la Paris sunt mari? Simplu: si aici avem legaturi, de rudenie si nu numai, intre protagonisti. Avem crime vechi, nedescoperite, care vor fi deslusite acum. Avem legaturi care abia acum se afla. Cei 2 soti nu se cunosteau nici macar intre ei atat de bine, inclusiv trecutul lor iese la iveala.
Si avem mai multe planuri narative, plus un jurnal personal vechi, acestea facand lectura mai greoaie decat ar parea la prima vedere. Abia la final se descurca itele si vedem exact fiecare actiune de cand este.
Nu va spun nimic de pasari si de accentele horror pe care le are cartea, va spun doar ca mi-a displacut la inceput ideea de “fantasy”. Acele pasari duceau cartea intr-o alta zona, se ducea realismul povestii. Continue reading
